Poliţia a dat amenzi de 1,4 milioane lei în ultimele trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Un număr de 1.068 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.444.600 de lei, au fost aplicate de poliţişti în al doilea trimestru din 2015, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române. Poliţiştii au verificat aproximativ 12.000 de obiective şi peste 200 de prestatori de servicii de pază, sisteme de alarmare, monitorizare sau transporturi de valori monetare.

„Acţiunea naţională a urmărit îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie. De asemenea, activităţile poliţiştilor au avut ca obiectiv atât informarea factorilor responsabili din cadrul societăţilor comerciale cu privire la necesitatea adoptării cerinţelor minimale de securitate, cât şi identificarea obiectivelor ce operează cu valori şi prezintă vulnerabilităţi generatoare de riscuri la securitatea fizică", se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax de către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Un număr de 105 de amenzi contravenţionale au fost date în urma verificării unităţilor bancare, 88 pentru deficienţe constatate în urma verificării caselor de schimb valutar, caselor de amanet şi magazinelor de bijuterii, 111 după controlul operatorilor care exploatează şi organizează jocuri de noroc, 123 după verificarea unităţilor poştale, 19 în urma verificării casieriilor furnizorilor de utilităţi şi servicii, 115 după controlul staţiilor de distribuire a carburanţilor şi a produselor petroliere, iar 111 de agenţi economici au fost sancţionaţi după controale la supermarket-uri şi centre comerciale.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de 1.444.600 de lei.

Conform IGPR, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, poliţiştii au dispus măsuri cu termene de remediere a deficienţelor constatate.

„Poliţiştii au evaluat măsurile de securitate fizică implementate la 1.415 unităţi bancare, au verificat 565 de case de schimb valutar, 1.102 de case de amanet, 3.715 operatori care exploatează şi organizează jocuri de noroc (săli de joc bingo, săli de jocuri electronice, case de pariuri, cazinouri etc), 700 de casierii ale furnizorilor de utilităţi şi servicii, 996 de staţii de distribuire a carburanţilor şi a produselor petroliere, 606 supermarket-uri şi centre comerciale, 1.138 de automate destinate tranzacţiilor cu numerar de tip off-site (bancomate), 293 de muzee şi lăcaşe de cult, precum şi alte obiective", conform IGPR.

Principalele deficienţe constatate au vizat deficienţe ale activităţii de transport valori, lipsa sistemului de pază sau a sistemului de alarmă monitorizat sau lipsa pazei umane.

Au fost verificate şi 211 societăţi de pază, puncte de lucru şi obiective ale acestora. Conform IGPR, neregulile constatate au vizat lipsa atestatelor profesionale, a uniformelor regulamentare, a mijloacelor de autoapărare şi comunicaţii, precum şi subdimensionarea dispozitivului faţă de cel prevăzut prin planul de pază.

De asemenea, poliţiştii au mai verificat 146 de societăţi licenţiate în sisteme tehnice de alarmare împotriva efracţiei fiind constatate situaţii de instalare de sisteme de alarmare împotriva efracţiei fără atestat sau fără licenţă de funcţionare, precum şi situaţii în care nu a fost obţinut avizul poliţiei pentru proiectele sistemelor de alarmare instalate la obiectivele unde, conform prevederilor legale, exista obligativitatea avizării acestora.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite