Pintea: Alte 450.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în ţară începând cu 10 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, anunţă că alte 450.000 de doze de vaccin antigripal din cele 1,5 milioane achiziţionate de Ministerul Sănătăţii vor ajunge în România începând din 10 octombrie, încă 500.000 urmând să fie distribuite în noiembrie.

„De anul trecut eu nu cred că au fost probleme legate de programul naţional de vaccinare al Ministerului Sănătăţii. Am achiziţionat anul acesta 1.500.000 de doze, faţă de 1.300.000 anul trecut, de vaccin gripal pe care am început să le distribuim în teritoriu. Până în 20 septembrie au ajuns în teritoriu aproximativ 50.000 de doze, iar în octombrie, începând cu 10 octombrie vor ajunge şi celelalte: 450.000 în luna octombrie, în luna noimebrie, la început, încă 500.000 de doze”, a afirmat ministrul Sănătăţii, duminică, într-o emisiune la B1 Tv.

Aceasta a precizat că vaccinurile cumpărate de minister sunt destinate, la fel ca şi anii trecuţi, categoriilor considerate de risc, respectiv bolnavi cronici, personal sanitar, persoane peste 65 de ani.

Anul trecut, în România s-au înregistrat aproximativ 2.300 de cazuri de gripă şi 199 de decese, a precizat Pintea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite