Peste 60.000 de turişti pe litoral, cifră record de la începutul sezonului
0Peste 60.000 de turişti români şi străini - cu 10.000 mai mulţi decât în week-end-ul trecut - se află, la acest sfârşit de săptămână, în staţiunile de pe litoral, fiind cel mai mare
Peste 60.000 de turişti români şi străini - cu 10.000 mai mulţi decât în week-end-ul trecut - se află, la acest sfârşit de săptămână, în staţiunile de pe litoral, fiind cel mai mare număr de persoane înregistrat de la începerea acestui sezon.
Potrivit unei situaţii a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, cei mai mulţi turişti petrec în Neptun (16.513 de turişti), Mamaia (13.791) şi Costineşti (13.150).
Pe următoarele locuri se situează staţiunile Eforie, Mangalia, Năvodari, Vama Veche. Cei mai puţini turişti se relaxează pe plajele din Techirghiol şi municipiul Constanţa.
În ceea ce priveşte numărul turiştilor străini, în total, pe litoralul românesc, se află peste 4.000 de persoane, dintre care cei mai mulţi s-au îndreptat spre Neptun, Mamaia, Eforie şi Mangalia.























































