Peste 160 de milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 160 de milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole
Peste 160 de milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole

Fermierii români pot accesa peste 161,2 milioane de euro din fonduri europene în cadrul măsurii 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole" cuprinsă în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), a anunţat Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), relatează Agerpres.

Proiectele vor putea fi depuse în perioada 7 septembrie - 2 octombrie 2009, aceasta fiind cea de-a cincea sesiune de depunere de cereri de proiecte pentru măsura 121.

Potrivit APDRP, suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect este de două milioane de euro.

Măsura 121 'Modernizarea exploataţiilor agricole' se încadrează în Axa I 'Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic' din PNDR.

Obiectivul general al acestei măsuri este creşterea competitivităţii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane şi a factorilor de producţie, introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profilului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei, inclusiv a celei ecologice, precum şi producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile.

De asemenea, fermierii pot depune proiecte pentru adaptarea exploataţiilor la standardele comunitare, pentru creşterea veniturilor exploataţiilor agricole sprijinite, sprijinirea membrilor grupurilor de producători sau ai altor forme asociative în vederea încurajării fenomenului de asociere.

Solicitanţii eligibili pot fi micro-întreprinderi şi IMM-uri, cooperative agricole de procesare a produselor agricole, societăţi cooperative de valorificare, asociaţii familiale, grupuri de producători şi societăţi comerciale.

Potrivit MAPDR, de la lansarea PNDR în martie 2008 şi până în prezent, au fost contractate aproape 3.000 de proiecte în cadrul acestui program, în valoare de aproximativ 1,6 miliarde de euro.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite