Permise noi pentru pescarii din Maramures | adevarul.ro

Permise noi pentru pescarii din Maramures

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Asociatia Judeteana a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Maramures elibereaza, incepand de miercuri, noile permise de pescuit pe acest an, transmite corespondentul Rompres. Noul permis de pescuit este

Asociatia Judeteana a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi Maramures elibereaza, incepand de miercuri, noile permise de pescuit pe acest an, transmite corespondentul Rompres. Noul permis de pescuit este de dimensiunea 5/10 cm si este tiparit pe un carton lucios, avand in fundal o imagine care sugereaza pescuitul sportiv. "Noile permise de pescuit nu sunt transmisibile si pot fi anulate in cazul incalcarii normelor privitoare la pescuit. Cei peste 3.000 de membri ai asociatiei sportive isi pot ridica noile permise de la sediul asociatiei", a declarat, presedintele AJVPS Maramures, Radu George. Cei care vor fi prinsi la pescuit fara a avea asupra lor permisul vor suporta consecintele legii. Ca o noutate, noile permise contin si bazinul piscicol unde are voie sa pescuiasca membrul asociatiei. Fata de pescarii din zona de sud a Romaniei, cei din Transilvania sunt mai bine organizati. La campie, baltile au fost concesionate unor afaceristi pusi pe capatuiala, care le populeaza pe sponci si fac tot felul de manevre pentru a-i pacali pe unditari. In Ardeal, asociatiile pescarilor sunt puternice si au reusit sa intre in "posesia" unor lacuri, pe care le administreaza in folosul membrilor. Raurile din zona colinara se preteaza la pescuitul sportiv, scazand presiunea "pe balti", in vreme ce apele curgatoare din jurul Capitalei sunt poluate si putin "productive, lasandu-i pe pescari la mana concesionarilor de locuri".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite