Pensia medie ar urma să ajungă în 2009 la aproape 710 lei
Pensia medie va ajunge la 709,3 lei în 2009, punctul de pensie va creşte la 763,7 lei începând cu prima lună a anului viitor, iar salariul mediu brut va fi de 1.865 lei, potrivit proiectului
Pensia medie va ajunge la 709,3 lei în 2009, punctul de pensie va creşte la 763,7 lei începând cu prima lună a anului viitor, iar salariul mediu brut va fi de 1.865 lei, potrivit proiectului bugetului de stat pe anul 2009.
Pentru plata pensiilor vor fi alocaţi anul viitor 40 miliarde lei, mai mult cu 7,5 miliarde lei faţă de cheltuielile din acest an.
Începând cu 1 octombrie, valoarea punctului de pensie a ajuns la 697,5 lei, iar de la 1 ianuarie 2009, în funcţie de salariul mediu, valoarea punctului de pensie ar putea ajunge la 730-750 de lei, potrivit calculelor reprezentanţilor ministerului Muncii.
Ponderea bugetului asigurărilor sociale de stat va creşte în 2009 la 7,2% din produsul intern brut (PIB), iar cheltuielile din acest sector vor ajunge la 41,6 miliarde lei.
Executivul estimează că veniturile bugetului asigurărilor sociale vor creşte anul viitor cu aproape 8,4 miliarde lei şi vor ajunge la 41,8 miliarde lei.
Cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială prevăzute în proiectul bugetului de stat din 2009 se ridică la 65,7 miliarde lei, în creştere cu 18% faţă de suma alocată în 2008, respectiv 55,6 miliarde lei. Aceste cheltuieli vor reprezenta o pondere de 11,4 % din PIB.
Veniturile bugetului asigurărilor de şomaj vor scădea în 2009 cu aproape 100 milioane lei, ca urmare a reducerii cu 2% a contribuţiilor pentru şomaj plătite de angajaţi şi angajatori. Astfel, cheltuielile alocate pentru şomaj se ridică la 1,6 miliarde lei. Reprezentanţii guvernului estimează că anul viitor vor exista aproape 355.000 de şomeri.
În septembrie, România avea 5,52 milioane de pensionari şi 352.900 de şomeri, potrivit datelor ministerului Muncii.




















































