Parchetul General vrea sa intoarca de la groapa Banca Internationala a Religiilor
0Falimentul Bancii Internationale a Religiilor (BIR) este la un pas de a fi intors din drum. Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, Tanase Joita, a declarat recurs in
Falimentul Bancii Internationale a Religiilor (BIR) este la un pas de a fi intors din drum. Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, Tanase Joita, a declarat recurs in anulare in cazul BIR, atacand astfel sentintele Tribunalului Bucuresti din 10 iulie 2000 si a Curtii de Apel Bucuresti din 28 mai 2001, prin care s-a stabilit falimentul BIR. "Daca ar fi admis recursul in anulare, s-ar desfiinta hotararea de deschidere a procedurii de faliment initiata de Banca Nationala in iunie 2000 si s-ar relua judecarea cauzei", ne-a declarat Arin Stanescu, administratorul SC RVA SA, lichidatorul bancii. Recursul in anulare semnat de Tanase Joita este explicat de purtatorul de cuvant al Parchetului CSJ, procurorul Ingrid Petcu, prin faptul ca judecatorul nu a avut "un rol activ in administrarea probelor". Potrivit declaratiilor sale, instanta nu ar fi admis toate probele cerute de BIR, pe unele nepunandu-le in discutia partilor. Un alt motiv prezentat de procurorul Petcu este si acela ca instantele ar fi judecat nelegal o exceptie de neconstitutionalitate, substituindu-se astfel Curtii Consitutionale. CSJ se va pronunta asupra recursului in anulare respectiv, cel mai probabil, dupa vacanta judecatoreasca. Nu stim daca actiunea Parchetului General de pe langa CSJ va salva BIR, dar, in cazul in care va avea castig de cauza, aceasta banca se va intoarce in sistemul bancar, fara garantia ca istoria neregulilor descoperite acolo nu se va repeta. Sa nu uitam ca, la data falimentului, vistieria bancii era aproape goala, iar datoriile catre clienti si creditori insumau 2278 de miliarde de lei. "Desfraul financiar" descoperit la BIR a costat circa 1900 de miliarde de lei, bani platiti pentru despagubirea depunatorilor de catre Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare. Prabusirea bancii a fost exclusiv rezultatul unei administrari dezastruoase, din care nu au lipsit creditele date cu nemiluita si nerambursate. Sa nu uitam ca intre BIR si FNI a existat, la un moment dat, o "conexiune" in valoare de 100 de miliarde de lei, bani plasati de conducerea bancii in unitati de fond, in ciuda interdictiilor de a face astfel de opreratiuni. Ulterior, in decembrie 1999, cand si-a simtit lantul in jurul gatului, BIR a reusit sa scape de unitatile FNI si sa-si recupereze banii.























































