Paradoxul sărăciei. Întrebarea incomodă pusă de Paul Anghel despre parizerul de pe masa românilor
O postare publicată pe Facebook de Paul Anghel, fost director al ANPC, readuce în discuție diferențele de calitate dintre produsele alimentare destinate oamenilor și cele pentru câini și pisici, dar și un alt paradox al sărăciei, legat de alegerile românilor când vine vorba de preţ.

Paul Anghel, fost director al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), continuă să publice pe reţelele sociale comentarii despre produsele comercializate în România și drepturile consumatorilor.
Joi, 15 octombrie, acesta a abordat pe Facebook un subiect care ridică o întrebare incomodă despre prețuri, calitate și nivelul de trai, pornind de la un produs care ajunge adesea pe masa românilor sau în pacheţele pentru şcoală ale copiilor: parizerul.
Când bugetul familiei este tot mai atent împărțit între cheltuielile zilnice, prețul ajunge să cântărească decisiv în alegerea alimentelor, astfel că pentru mulți români produsele ieftine rămân o soluție la îndemână. Însă cei care ştiu cu adevărat ce ajunge în farfuria lor sunt destul de puţini. Ingredientele, cantitatea de apă și compoziția produsului sunt la fel de importante, dacă nu chiar mai importante decât preţul, iar eticheta poate oferi informații esențiale despre acestea.
De această dată, Paul Anghel compară parizerul destinat consumului uman cu produsele similare pentru câini și pisici, pornind de la o observație legată de preț. Comparația ridică o întrebare despre alegerile făcute de români, mai ales atunci când dificultățile financiare îi determină să caute în primul rând cel mai mic preț, şi despre faptul că, de multe ori, ajungem să alegem pentru consumul propriu produse mai proaste, dar superioare calitativ pentru animalele de companie.
„PARIZER PENTRU OAMENI vs. PARIZER PENTRU CÂINI ȘI PISICI. CINE PRIMEȘTE MAI MULT RESPECT: OMUL SAU ANIMALUL?
Când presiunea pe preț devine obsesie, începe cursa spre cel mai ieftin produs posibil. Iar parizerul, transformat adesea în „locomotivă” pentru atragerea clienților, ridică o întrebare incomodă: CÂT DE MULT SE MAI POATE TĂIA DIN CALITATE CA SĂ IASĂ PREȚUL?
Ingrediente ieftine, multă apă și o rețetă construită să coste cât mai puțin? Nu judecați doar după ambalaj! Citiți eticheta și comparați.
Și acum vine partea interesantă: uneori, un produs destinat câinilor sau pisicilor poate avea un preț pe kilogram considerabil mai mare decât un produs similar destinat consumului uman.
Cum am ajuns să plătim mai mult pentru hrana unor animale decât pentru un produs destinat oamenilor? Nu înseamnă că animalele nu merită hrană de calitate. Dimpotrivă! Merită produse sigure, potrivite nevoilor lor și corect formulate.
Dar atunci apare întrebarea firească: ce punem, de fapt, în farfuria oamenilor când singurul criteriu pare să fie prețul cel mai mic?
* Nu spun că toate produsele ieftine sunt proaste și nici că produsele pentru animale sunt automat mai bune. Spun că etichetele trebuie citite, ingredientele comparate, conținutul de apă verificat și prețul raportat la kilogram.
* Data viitoare când cumpărați parizer, nu comparați doar ambalajele și ofertele. Comparați ingredientele!
Pentru că un preț mic la raft nu înseamnă automat și valoare pentru banii voștri.
* Voi ați comparat vreodată eticheta unui produs pentru oameni cu cea a unuia destinat animalelor de companie? Ce diferențe ați găsit?”, scrie Paul Anghel în postarea sa.




















































