Pagina cititorului: „Îmi plac poveştile de succes“

Mihai Şoimuşan are 22 de ani şi este un pasionat colecţionar al publicaţiilor Adevărul Holding. „Din «Adevărul» îmi plac cu precădere articolele despre economie, oamenii de afaceri şi antreprenopri. Îmi plac poveştile despre oamenii care au reuşit în afaceri, despre ideile lor şi felul în care au fost puse în practică", spune Mihai.

Acesta adaugă faptul că a aşteptat cu nerăbdare lansarea „Forbes" în România. „Încă de la primul număr am început să le colecţionez şi le citesc. Deşi nu am avut niciodată în mână un număr «Forbes» internaţional, din ce am văzut pe internet, cei din România fac o treabă foarte bună", consideră tânărul.

Acesta spune că îi plac trei dintre colecţiile „Adevărul": „Le-am luat cu un scop precis, cred că este bine să ai aceste cărţi în bibliotecă. Am toate volumele din Pictori de geniu şi Muzeele Lumii, iar în curând îmi voi completa şi colecţia Travel de la National Geographic cu ghidurile turistice", spune studentul bistriţean."

Greaua moştenire

Cum era de aşteptat, „factorii responsabili" au stopat înaintarea acţiunilor de demascare a vameşilor şi poliţiştilor de frontieră corupţi, organizate (culmea naivităţii sau cinismului!) chiar la câteva ore după ce expirase accesul de furie al unor politicieni de rang înalt, care erau nemulţumiţi că nu eram primiţi în spaţiul Schengen.

Prin urmare, România rămâne, şi după aceste evenimente, ceea ce a fost, adică o ţară coruptă, dar fără corupţi. În orice caz, marii corupţi rămân nişte anonimi care şi-au luat toate măsurile de protecţie şi, dacă nu au fost daţi în vileag timp de două decenii, e greu de presupus că astfel de campanii de imagine o vor face. Toţi politicienii de azi şi de mâine vor ignora zgomotele şi vociferările presei sau anemicele reacţii ale societăţii civile deoarece, la drept vorbind, corupţia a devenit un fel de tradiţie şi face parte integrată din „greaua moştenire" lăsată de guvernanţii precedenţi.

Am observat, cu oarecare tristeţe, că ani la rând, politicieni, ziarişti, oameni de afaceri se străduiesc să ne convingă că în toate ţările există corupţie ca şi când asta ne-ar diminua nouă pagubele. E, de fapt, o încercare perfidă de a ne abate atenţia asupra fatalismului momentului. Or fi existând şi în alte ţări, nu zic nu, acte de corupţie, mai mari sau mai mici, dar marea deosebire, care le scapă multora, e că la noi corupţia e practică instituţionalizată. În Europa de Vest, de pildă, actele de corupţie sunt întâmplătoare şi, mai mult decât atât, sunt sancţionate pe loc şi fără vreun fel de menajament. În România, cine mai are curajul şi voinţa de a condamna şi eradica această adevărată „grea moştenire", care riscă să se perpetueze până la sfârşit de veac?  Dorin Arghir