Pagina cititorului
0
Mihai Măgureanu are 26 de ani, locuieşte în Bucureşti şi este responsabil de afaceri al unei firme care activează în domeniul construcţiilor. Anul acesta a făcut două abonamente la „Adevărul“, cumpărând atât seria „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“, precum şi ghidurile National Geographic.
„Prefer subiectele externe"
„Formatul ziarului este bun, îmi plac suplimentele, mai ales cel de sănătate, distribuit sâmbăta, şi cel de cultură, de miercuri", spune tânărul. Ar vrea să citească însă mai multe articole despre ceea ce se întâmplă în afara graniţelor ţării, atât pe teme politice, cât şi sociale şi economice. De asemenea, ar prefera ca mai multe personalităţi din România să aibă posibilitatea să-şi exprime părerea în paginile de opinii.
Poate exista o Rusie occidentală?
C ât timp Rusia nu va privi ţările din Uniunea Europeană ca fiind egale cu ea din punct de vedere politic (şi nu numai!), colosul de la Est va fi asimilat drept duşmanul ţărilor europene. Rusia trebuie să uite de ambiţia ţarului Petru I de cucerire a Europei, să lase posibilitatea fostelor republici sovietice să fie ele însele şi să vină singure să ceară alianţe economice. Nu mi se pare corect să le forţeze mâna prin tot felul de tertipuri politico-militare sau economice numai de dragul de a păstra nişte pozitii cvasistrategice. La imensitatea teritorială şi a bogăţiilor subterane pe care le are, Rusia nu trebuie să facă altceva decât să administreze aceste lucruri cât mai eficient! Indubitabil, „uriaşul cu picioare de lut", cum a fost caracterizată Rusia, se află pe o cale ascendentă şi de această dată - oare a câta oară în istorie? Se pare că nimic nu-i poate sta în cale.
Problema care se pune este în interiorul „colosului". Vrea Rusia o democratizare reală? Poate ea să se înscrie pe aceeaşi traiectorie alături de statele civilizate ale Europei? Poate ea să şteargă cu buretele secole de istorie şi să treacă definitiv de partea Occidentului, îmbrăţişându-i mentalitatea? Greu de crezut! Dacă Occidentul va închide ochii în faţa unor posibile derapaje ale Rusiei în viitor, înseamnă că tot eşafodajul pe care se sprijină Occidentul se va prăbuşi odată cu întreaga lume liberă. Totuşi, nu cred că se va renunţa vreodată la principiile occidentale, chiar dacă sabia a fost întotdeauna mai puternică decât dreptul în lumea în care trăim. ;Teo























































