Pacienți: Anulați scutirile la plata CASS. 800.000 de angajați nu platesc asigurări de sănătate

0
Publicat:

Mai multe asociații de pacienți cer Guvernului să anuleze scutirile la plata contribuției de asigurări de sănătate (CASS) pentru 800.000 de angajați.

Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Beneficiem toți de servicii medicale gratuite, dar nu toți plătim contribuții la asigurările de sănătate, deși prin lege acestea sunt obligatorii. În fapt, anumite categorii de angajați sunt scutite de plata acestei contribuții, iar acest lucru nu este doar discriminatoriu în raport cu celelalte categorii, dar lipsește sistemul medical românesc de resurse financiare esențiale.

„Dacă principiul pe care se merge este acela al solidarității, atunci trebuie să nu mai avem categorii de salariați scutite de la plata asigurării de sănătate obligatorii. Sănătatea costă, știm bine, și ne-am săturat ca din cauza acestor scutiri să ajungem la furnizori de servicii medicale care să ne spună că nu mai au fonduri, că s-au terminat!”, explică Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

„Nu este corect față de ceilalți români!”

Aceste scutiri, adaugă Irimia, nu sunt altceva decât pomeni electorale: „Ne-am săturat ca politicul să-și bage coada în sistemul de sănătate. Uitați-vă unde am ajuns: suntem pe primul loc la mortalitate în Europa și pe ultimul loc la finanțarea sistemului de sănătate. Așa că, trebuie, cumva, să facem tot posibilul să fim uniți, solidari în ceea ce privește viața noastră, a tuturor, atunci când avem nevoie de sistemul de sănătate. În acest moment, aproape un milion de angajați nu plătesc contribuția la sănătate! Nu este corect față de ceilalți români care-și plătesc această contribuție și care, atunci când au nevoie, instituțiile sanitare de stat nu le pot asigura o minimă investigație și un minim tratament!”, subliniază Cezar Irimia.

Această anulare a scutirilor este însă un prim pas. Iar România trebuie să fie conștientă că trebuie să părăsească acel rușinos loc ultim la finanțarea sistemului sanitar. „România are aproape 6% din PIB alocat sănătății, față de Bulgaria – țară cu care adesea suntem comparați – care are peste 9%, în condițiile în care media UE este de 10% din PIB. Ar trebui să tindem către media europeană ca țară care ne pretindem frumoasă, bogată, dar, din păcate, furată! Și-mi asum ce spun! Și să mai terminăm cu pomenile electorale în prag de alegeri”, cere Irimia.

La rândul său, Radu Gănescu, președintele COPAC – Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, atrage atenția asupra faptului că ne aflăm într-un cerc vicios: „Ne văităm că nu avem destui bani la bugetul CNAS și că nu putem acoperi tratamente sau programe naționale, dar, în același timp, dacă am renunța la aceste facilități acordate anumitor categorii am putea crește bugetul cu foarte mulți bani, anual”.

Din perspectiva bolnavilor cronic, statul ar trebui să acorde facilități pe o perioadă limitată de timp, pentru dezvoltarea sectorului respectiv, în același timp însă, cineva ar trebui să acopere acel gol: „Dacă eu scutesc o categorie de persoane și acele persoane beneficiază de sistemul de sănătate, dar nu contribuie la acel sistem, ar trebui ca eu care ofer această gratuitate să găsesc o soluție de acoperire. Or, în România, sistemul este finanțat de o parte dintre angajați, dar asigură pe toată lumea. Ar trebui ca fiecare să aibă un nivel de contribuție proporțional egal”, subliniază Gănescu.

Lunar, cu 400 de milioane mai puțin 

Apelul de anulare a scutirilor și alocării a 9% din PIB pentru Sănătate a fost semnat de mai multe alianțe ale pacienților. Peste 880.000 de angajați din domenii precum construcții, agricultură sau industria alimentară nu plătesc contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS). În acest fel, lunar la bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate lipsesc circa 400 de milioane de lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite