Corupția dintr-un spital din nordul României, combătută cu citate motivaționale scrise pe pereți
0Șpaga în sistemul sanitar va fi combătută, la Spitalul Județean din Botoșani, cu vorbe de duh. Mai precis, la intrarea în fiecare secție va fi amplasată o plachetă cu un citat dintr-o declarație a neurochirugului Leon Dănăilă.
În timp ce Ancheta Poliției și a Colegiului Medicilor se află în desfășurare, autoritățile județene, cele în subordinea cărora se află Spitalul Județean și implicit Maternitatea, se întrec, în ultima săptămână, în măsuri pentru îmbunătățirea relației dintre pacienți și personalul medical. Ultima dintre măsuri se leagă de combaterea mituirii personalului medical de către pacienți, pentru a primi o atenție sporită.
Șpagă combătută cu citate motivaționale
Reprezentanții Consiliului Județean au venit cu inițiativa ca pe fiecare secție a Spitalului Județean „Mavromati” să fie montate plăcuțe cu un citat dintr-o discuție, la o emisiune TV, a celebrului neurochirurg de origine botoșăneană Leon Dănăilă. Mai precis acesta a explicat că a evitat să primească bani sau atenții de la pacienți. „Eu am evitat toată viața. Nu vreau nici să fiu sclavul celor bogați, nici să se creadă că jefuiesc săracii”, a spus acesta.
Acestă afirmație va deveni motto-ul spitalului și va fi amplasat la intrarea în fiecare secție. Șefii de la Consiliul Județean spun că această propunere s-a născut în urma discuțiilor cu cetățenii. „În urma solicitărilor societății civile, am avut o discuție cu managerul spitalului Monica Adăscăliței și la intrarea în fiecare secție va fi afișat motto-ul marelui medic neurochirurg de origine botoșăneană Leon Dănăilă”, a precizat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Cursuri de empatie pentru personalul medical
„Aceste cursuri pentru medici, moașe, asistenți medicali, infirmieri și îngrijitori vizează aplicarea corectă a protocoalelor de îngrijire a pacientelor din Maternitate, dar și acordarea de îngrijire centrată pe femei și dezvoltarea empatiei și a spiritului de echipă în rândul personalului medical”, preciza Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Cursurile vor fi susținute începând cu luna septembrie de către specialiști ai rețelei „Grija de Mamă”, realizată prin parteneriatul dintre Asociația Moașelor Independente și UNICEF. Cadrele medicale de la Maternitate, așa cum spun și reprezentanții spitalului, nu pot fi, însă, obligate legal, să participe la cursuri și nici nu pot fi pedepsite dacă nu le frecventează.
Un caz care a stârnit un val de revoltă
În noaptea dintre 17 și 18 august, Alexandra Ivanov o tânără mama de 25 de ani, însărcinată, în trei luni, cu al patrulea copil, a ajuns cu ambulanța la Maternitatea Botoșani. Botoșăneanca acuza dureri de burtă și sângerări. A fost investigată inițial, i s-a făcut și un set de analize dar și o ecografie.
Însă, conform rapoartelor din ancheta derulată ulterior de spital, s-a constatat că timp de șapte ore, tânăra nu a mai fost vizitată de medicul de gardă. Și asta în condițiile în care femeia implora ajutorul doctorului, din cauza durerilor insuportabile. Totodată medicul de gardă nu a considerat necesară evacuarea sarcinii, deși investigațiile medicale arătau că se oprise din evoluție. După o noapte de chin, Alexandra Ivanov a intrat în stop cardio-respirator, cu o hemoragie puternică și a murit la Terapie Intensivă.