Olteanu: Există soluţii de remediere a articolelor neconstituţionale
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat azi că există soluţii de remediere a articolelor declarate neconstituţionale din legea uninominalului asupra căreia Guvernul şi-a
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat azi că există soluţii de remediere a articolelor declarate neconstituţionale din legea uninominalului asupra căreia Guvernul şi-a asumat răspunderea.
El a precizat că, imediat ce motivaţia Curţii Constituţionale va ajunge la Parlament, va fi sesizată Comisia de cod electoral pentru a face modificările necesare, care vor fi votate apoi de legislativ.
Olteanu a subliniat că la următoarele alegeri parlamentare se va vota în sistemul uninominal şi a estimat că procedurile parlamentare pentru modificarea legii nu pot dura mai mult de o săptămână, două.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că, dacă vor exista tergiversări, nu este exclusă posibilitatea ca Guvernul să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru introducerea uninominalului.




















































