OLAF va investiga fraudele comise in utilizarea fondurilor alocate de UE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Fara a nominaliza, directorul general al Oficiului European de Lupta Anti-Frauda (OLAF) declara ca "exista deja cateva dosare cu astfel de cazuri pe masa procurorului general" * Investigatiile vor fi realizate de inspectorii OLAF, impreuna cu lucratori ai Corpului de Control al Primului-Ministru

Oficiul European de Lupta Anti-Frauda va verifica modul in care sunt utilizate fondurile alocate Romaniei de Uniunea Europeana si se va implica in recuperarea eventualelor sume folosite in mod fraudulos - a declarat directorul general al OLAF, Franz-Hermann Bruner, marti, dupa intalnirea pe care a avut-o cu premierul Adrian Nastase. Investigatiile vor fi realizate, incepand cu luna octombrie a.c., de inspectorii OLAF, impreuna cu lucratori ai Corpului de Control al Primului-Ministru, unde a fost constituit un departament special in acest scop (masura a fost stabilita prin H.G. nr. 521/2002, ca urmare a deschiderii de catre Romania a capitolului 28 de negociere cu UE, intitulat "Controlul Financiar"). Atat oficialul european, cat si seful Corpului de Control al Primului-Ministru au refuzat sa nominalizeze cazuri concrete de fraudare aflate deja in atentia celor doua organisme (unele semnalate recent chiar de mass-media din Romania), dar au declarat ca exista astfel de semnale, care urmeaza a fi verificate. "Am inteles ca exista, deja, cateva dosare cu astfel de cazuri pe biroul procurorului general al Romaniei", a spus Franz-Hermann Bruner, adaugand ca urmeaza sa stabileasca, cu partea romana, "conditiile in care poate fi initiat un proces de urmarire penala a persoanelor vinovate si mai ales modalitatile de recuperare a fondurilor folosite in mod fraudulos". Directorul general al OLAF a tinut sa precizeze ca toate tarile candidate se confrunta cu astfel de probleme, Romania nefiind o exceptie in acest sens. "Acolo unde intra bani, se vor gasi intotdeauna persoane care vor incerca sa profite de ei, sa castige cat mai mult de pe urma acestor fluxuri financiare" - a spus Bruner. Prezent la conferinta de presa, ambasadorul Uniunii Europene la Bucuresti, Jonathan Scheele, a precizat ca toate programele cu finantare europeana vor fi monitorizate si ca, inainte de a elibera statelor candidate noi fonduri, Comisia Europeana va verifica modul in care au fost folosite sumele acordate anterior.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite