„Oamenii sunt mai drăguți cu mine”

Numele lui Marian Crişan a intrat în memoria colectivă după ce anul acesta a fost recompensat cu un Palme D’Or pentru scurtmetraj la Festivalul de la Cannes, pentru filmul “Megatron”.

Marian Crişan a rămas constant în alegerile sale. Continuă să facă film în România, în ciuda unor propuneri de colaborare în străinătate.  Premiul obţinut la Cannes nu i-a schimbat viaţa, dar a schimbat percepţia celor din jur despre el. “Oamenii sunt mai drăguţi cu mine”, a remarcat, în aceste luni.

- Ai făcut trecerea la lungmetraj? Cu siguranţă există ceva în lucru...

- Da, suntem în pregătirea unui film de lungmetraj. Scriem la două scenarii, nu ştiu care va fi gata primul. Vorbesc la persoana a doua plural pentru că scriu împreună cu un colaborator, un prieten de-al meu. Aş prefera să nu spun mai multe pentru că nu ştiu care dintre cele două filme va ieşi primul. Unul dintre ele, despre care am mai vorbit, este despre viaţa lui Tudor Sişu.

- Tudor Sişu este un personaj din lumea muzicii, alta decât rock-ul, despre care spuneai: “lumea pe care o iubesc foarte mult este aceea a trupelor rock”.

- Este o muzică perfectă, dar nu este foarte bine promovată în România. Am destui amici în lumea asta. Alţii o cântă, eu doar o ascult!

- Eşti mai solicitat după Palme D’Or? Vin mai mulţi “trupeţi” ca să le faci videoclipuri?

- Nu. Chiar acum, când vorbim, lucrez cu aceeaşi oameni cu care am lucrat înainte. Nu sunt asaltat de comenzi. După acest premiu, oamenii sunt acum mai drăguţi cu mine, atât. Ca şi înainte, propunem scenarii, şi în limita timpului disponibil, facem videoclupuri, în continuare. Suntem în discuţii din nou cu Paraziţii, cu care am mai lucrat, tocmai am filmat un videoclip pentru Corina.

- Te-ai născut şi ai copilărit la Salonta - deci n-ai luat pulsul vieţii cinematografice din Capitală. Când a decis adolescentul din Salonta să facă film?

- Ba am luat pulsul, prin intermediul casetelor video. Am degustat epoca aia când ne uitam la o tonă de filme, în anii ‘80. Filmul care a declanşat căutarea şi neliniştea care m-au condus spre regie a fost “Indiana Jones. În căutarea arcei pierdute”. Acesta este filmul care m-a pus pe gânduri şi care mi-a dat ideea, că într-o zi aş putea să fac şi eu ceva asemănător.

- Ce vârstă aveai atunci?

- Se întâmpla prin ‘86. Cred că aveam 11-12 ani. Eram un puşti şi mă întrebam cum s-a făcut filmul. Căutam în almanahul “Cinema” tot ce făcea referire la Indiana Jones. Din acel almanah am aflat că este o echipă în spatele unui film şi că este şi un regizor care pune la cale totul. Dar mai degrabă eu voiam să filmez, să fiu operator. Mai târziu am hotărât să fiu regizor.

- Care regizori te-au influenţat?

Până la un moment dat au fost filme şi atât. Apoi au fost şi regizori preferaţi, care s-au tot schimbat în timp. Preferaţii mei dintotdeauna au fost Woody Allen şi Lars Von Trier. Nu pot să spun că m-a influenţat un anume curent cinematografic.

- Visul oricărui sportiv este să doboare un record sau să-şi depăşească propriile performanţe. Visul tău de regizor este...

Unul dintre visele mele este să realizez un film în oraşul copilăriei mele, Salonta, despre oameni din acel loc. Deja am povestea, dar vreau să o şi filmez în decorurile în care am copilărit.

- Ce au aşa special acele locuri, este Salonta „un picior de plai”?

- Nu neapărat decorurile sunt speciale, relieful şi oamenii au ceva special. Salonta nu este deloc un picior de plai (râde), este mai degrabă un fel de şes, o Arizona românească, pustie, cu spaţii goale, cu oameni împrăştiaţi în sate mici, rispite.

Şi mai este o lume, la graniţă, care se numeşte Ungaria, o altă civilizaţie care se ciocneşte subtil, abia imperceptibil, cu lumea românească. Şi “Megatronul” este inspirat tot de lumea asta, am mai spus că e o poveste locală pentru că vine dintr-o întâlnire a mea cu o colegă care îmi spunea că îşi duce copiii din Salonta la Oradea, la McDonald's, şi pentru asta merg duminica 40 de km cu trenul.

- Când vom vedea “Megatron” la cinema?

- A avut o vizionare la ICR. Din câte ştiu, va intra în cinematografe în toamna aceasta, poate într-o săptămână sau două.

- Ai o fetiţă. Ai ajuns cu ea la McDonald's?

- Încă nu. Fetiţa mea are doar un an şi două luni. De fapt, am fost, dar am mâncat doar noi, ea era prea mică pentru a conştientiza unde este. Nu cred că o să scap nici eu - trăim într-o lume globală şi trebuie să facem parte din ea. Dacă o să-i placă, o voi duce!.

Mini cv

Născut pe 8 septembrie 1976, la Salonta, jud. Bihor
A realizat videoclipuri pentru Vama, Paraziţii, Cassa Locco, BUG Mafia şi Animal X
Scurtmetraje: Tulnicul, Amatorul