Oamenii au săpat în stânca defileului mai mult decât Jiul

Defileul Jiului.Mai sunt doar 30 de kilometri până la Petroşani, asfaltul e bun, dar puţini şoferi au reuşit să străbată această distanţă în mai puţin de 40 de minute. Dificultatea

Defileul Jiului.
Mai sunt doar 30 de kilometri până la Petroşani, asfaltul e bun, dar puţini şoferi au reuşit să străbată această distanţă în mai puţin de 40 de minute. Dificultatea curbelor, avertismentele semnalate de indicatoare la tot pasul (apariţii de animale sălbatice, cad pietre, depăşirea interzisă etc.) şi, nu în ultimul rând, diversitatea "decorurilor" îi obligă şi pe cei mai experimentaţi conducători să reducă viteza până la controversata limită "a evitării oricărui pericol".Printre arborii şi arbuştii de pe marginea şoselei se întrezăreşte, din când în când, apa învolburată a Jiului, iar dacă ai deschis geamul maşinii, vuietul râului va acoperi până şi muzica din boxe.Stâncărie în stânga, stâncărie în dreapta, ca pe orice defileu. Aici avem însă şi ceva în plus: pe sub aceşti munţi trece şi o cale ferată pentru care s-au săpat nu mai puţin de 48 de tunele. Dintre ele, şase au "ferestre", şi tot acest ansamblu dovedeşte că muncitorii au dislocat pentru construcţia lui, în câţiva ani, mai multă stâncă decât a măcinat însuşi Jiul de-a lungul mileniilor. Drumul de fier trece prin(tre) munţi la o înălţime de 20-50 de metri deasupra celui asfaltat; de aceea, se spune că unul este defileul văzut din maşină, cu totul altul este defileul văzut din tren. Bineînţeles, merită încercate ambele variante, măcar de dragul peisajelor.

Câteva legende
În afară de traseul în sine, aici sunt şi câteva locuri despre care se spune câte o legendă. De exemplu, în cea mai strâmtă trecătoare ar fi funcţionat, cândva, un fel de vamă a hoţilor. Este imposibil să treci muntele ocolind această zonă, astfel că "vameşii" din vechime şi-au instalat taberele tocmai aici - mărturie stau scobiturile din stânci ale căror plafoane mai poartă şi acum urmele focurilor la care se încălzeau pândarii. Neguţătorii care traversau munţii cu diverse mărfuri nu aveau încotro şi ajungeau pe-aici, fiind nevoiţi să lase hoţilor o parte din bunuri sub formă de taxă de protecţie. Se mai zice şi că grănicerii au cam închis ochii la aceste aranjamente oneroase… O altă legendă este legată de cea mai strânsă curbă de pe acest traseu (şi una dintre cele mai încârligate din ţară, cu o întoarcere de peste 200 de grade), numită Cârligul Doamnei: o distinsă reprezentantă a nobilimii de pe aceste plaiuri, având mania vitezei, s-ar fi răsturnat cu şareta în prăpastia ce se cască în exteriorul curbei. Cu tot cu cal. Vă daţi seama ce mai curbă?! Tot în Defileul Jiului a funcţionat şi un important punct de trecere a frontierei dintre România şi Imperiul Austro-ungar; doar câteva ruine mai amintesc, astăzi, de acest lucru. Iar istoria consemnează victoria Armatei Române în urma bătăliilor crâncene ce s-au dat în aceste locuri, în Primul Război Mondial. Puteţi păstra un moment de reculegere în amintirea eroilor noştri, la monumentul dedicat generalului Dragalina, situat la intrarea în localitatea Lainici.

Mănăstirea Lainici are o Icoană Grabnic-Ascultătoare
Principalul punct de atracţie pentru cei care străbat Defileul Jiului - cu treburi sau pur şi simplu la plimbare - este, cu siguranţă, Mănăstirea Lainici. Lăcaşul de reculegere, despre care se ştie că nu a fost ocolit de niciunul dintre voievozii care au marcat istoria României, a fost ctitorit chiar de Sf. Nicodim de la Tismana, în secolul XIV, purtând hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.În 1664, un monah al Mănăstirii Dohiariu de pe Muntele Athos a afumat cu făclia lui o icoană a Maicii Domnului, motiv pentru care a fost pedepsit cu orbirea. Realizând această impietate, a făcut multă pocăinţă şi a plâns cu lacrimi înaintea icoanei, cerând iertare. În cele din urmă, i s-a arătat Maica Domnului, care i-a spus, cu glas blând şi dragoste de mamă: "Monahule, rugăciunile tale au fost primite. Eşti iertat şi vei vedea din nou. Spune-le părinţilor şi fraţilor care se nevoiesc aici că sunt Maica lui Dumnezeu Cuvântul, a doua după Dumnezeu, ocrotitoarea acestei Sfinte Mănăstiri a Arhanghelilor şi a Sfântului Ierarh Nicolae. Să vină către mine în orice nevoie şi-i voi asculta pe ei şi pe orice creştin ortodox ce va veni către mine cu evlavie, căci eu sunt GRABNIC-ASCULTĂTOARE". După aceea, părinţii au încadrat icoana Maicii Domnului într-un iconostas şi au zidit un paraclis în cinstea ei.În secolul XIX s-au mai făcut două copii ale acestei icoane, una s-a dus în Rusia, iar alta în Bulgaria. Mai târziu, în secolul XX şi începutul secolului XXI, s-au mai făcut cinci copii. Ultima dintre ele, realizată în 2006, a fost adusă la Lainici chiar în ziua când echipa noastră a sosit la mănăstire (pe 27 iulie). Este unică în România şi se spune încă de pe-acum că va fi făcătoare de minuni, precum originalul.

Prima biserică suprapusă
Un alt motiv pentru care lăcaşul de la Lainici va fi unic - de data aceasta, pe plan mondial - este dat de faptul că aici se ridică, în aceste zile, o biserică… suprapusă. Arhimandritul Ioachim Pârvulescu - stareţul mănăstirii - ne-a explicat că această arhitectonică va ilustra însăşi evoluţia istorică a creştinismului, în două etape: perioada primară, pe când era o religie ilicită şi altarele se găseau mai mult prin peşteri (reprezentată, aici, în subsolul bisericii), respectiv perioada de după anul 313 e.n., când a devenit oficială - parterul. Întregul ansamblu arhitectural va fi inaugurat în 2007 - un an cu multiple semnificaţii pentru zbuciumata istorie a Mănăstirii Lainici.