O viaţă pentru un club: 77 de ani la CFR

Simulând un serviciu sub stadionul Giuleşti, pensionarul Ion Costea trăieşte demn şi mai are de gând "să mai stea p-aici" Nea Ion Costea, cel mai bătrân rapidist în viaţă, face 95

Simulând un serviciu sub stadionul Giuleşti, pensionarul Ion Costea trăieşte demn şi mai are de gând "să mai stea p-aici"

Nea Ion Costea, cel mai bătrân rapidist în viaţă, face 95 de ani. Pe 30 aprilie. Îi zic aşa, "nea", fiindcă de când trăia tata, care era cu 10 ani mai mic decât el, tot "nea Ion" îl apela. A jucat/antrenat la România Cluj, apoi la CFR Cluj, CFR Bucureşti, Locomotiva Filaret, Locomotiva Griviţa, echipe din familia Rapidului de azi, toată viaţa sa.

Pensionarul Ion Costea îşi petrece mai toate dimineţile în cabina de bilete a clubului, în Giuleşti. Meseria de vânzător de bilete a preluat-o fiica lui de 65 de ani, Rodica, de la el şi de la soţia sa, Petra, care s-a prăpădit acum doi ani. Acum, are, n-are treabă, e la "birou", stă până la prânz, citeşte ziarul, apoi se duce acasă. Asta îl ţine în viaţă.

Ion Costea a jucat fotbal, a fost antrenor la pitici, la copii, la juniori şi a vândut bilete până mai an. Acum, gata! Nu mai are voie în chicineta de sub fosta potcoavă, acolo unde se vând biletele pe Giuleşti. La "casă". Nu se arată la faţă, am aflat că se fereşte să nu-l vadă George Copos. I-a spus într-o zi să nu mai calce pe acolo. Ca să-l menajeze, că e bătrân.

La un moment dat, s-a spus ca baza de pregătire să poarte numele lui Costea. Crede că un teren din fundul bazei ar purta numele lui, dar nu e sigur.

Din Ardeal pe Giuleşti, retur şi de tot

Ion s-a născut şi a crescut în Ardeal, e din Avrig. Ca junior, a jucat la echipa "România" din Cluj. Era coleg cu alt ardelean, Ion Răşinaru. Recompensa după meci era un pachet de tutun! Nu fumau. Pe la 18 ani, prin 1930, s-a apucat. În '33 a făcut armata, un an. S-a întors la CFR Cluj şi, la un moment dat, s-a săturat să mai joace pe ţigări. I-a spus lui Răşinaru: "Băiatule, hai la CFR Bucureşti, că acolo e de noi". Având carnete de "cefere" gratuite, cei doi ardeleni s-au urcat în tren şi s-au oprit în Giuleşti. Stadionul era îngrădit, s-au uitat în jur, nu i-a întrebat nimeni nimic şi s-au întors la Cluj. După un timp, Ion zice: "Băi, Roşule (n.a. - Roşu de la Răşinaru), am vorbit cu un cunoscut, plecăm la Bucureşti, ne aşteaptă ăia". Minţea. Nu s-au mai dus la stadion, ci direct la conducere, era unu', Constantinescu, preşedinte la CFR Bucureşti. Norocul lor, la el în birou era un domn care, atunci când i-a văzut, a zis: "Ce caţi p-aici, domnu' Costea, uite-l şi pe dl. Răşinaru, băieţi buni", face omul către Constantinescu. Omu' îi ştia, lucrase la "tracţiune", la Cluj. Venea la meciuri. "Vă transferăm, vă dăm casă şi 1.500 lei pe lună şi serviciu la cefereu". "Când am ieşit afară am zis: băi, Roşule, 1.500 pe an?", rememorează nea' Costea. "Băi, Ioane, eu am înţeles că e pe lună." "Şi eu la fel, da' poate <> să ne dea atât, când la Cluj luam un pachet de tutun?". Era în '35. CFR Bucureşti, în prima divizie. Juca mijlocaş dreapta, dar titular pe post era aici Vintilă Cosini pe linia de mijloc, alături de Alexandru Huedan. Ştefan Wetzer, care avea 32 de ani, a făcut loc mai uşor lui Răşinaru, care avea 18 ani. Lui Costea i-a fost mai greu, că şi Vintilă, şi Huedan erau titulari, jucau în naţională.

În 1937, când Rapid Bucureşti s-a întărit cu Rafinschi, Ionică Bogdan şi Fănescu, Costea a fost dat la CFR Braşov.

Meciul vieţii

La un meci de Cupă, la Timişoara, CFR Braşov-Ripensia, Costea a jucat half-centru. A fost cel mai mare meci al lui, când l-a făcut praf pe legendarul Bindea. Cei din conducerea bucureşteană l-au chemat înapoi.

A mai jucat o dată contra Ripensiei. "Ai o sarcină: stai numai lângă Bindea>> , i-a spus atunci antrenorul. "Pe timpurile alea, prin '38, nu se ştia de marcaj, om la om. Culmea, am fost coleg de şcoală cu Bindea, care, sătul de mine, şi-a permis să mă înjure de mamă. I-am spus: du-te tu! Şi, ştii ceva? Dacă te duci la closet, viu după tine, bă, aşa mi s-a trasat, aşa fac! L-am anihilat", îşi aminteşte Costea.

"Împrumutat" definitiv

"În '46 am fost împrumutat la Griviţa Roşie, în <> . Eu am mai jucat doi ani, apoi m-am lăsat, deşi mai puteam. M-am apucat de şcoala de antrenori, am făcut un curs seral de patru luni. Întâi am fost antrenor la juniori, la Locomotiva Filaret, şi cum cu echipa asta băteam tot, m-au luat la CFR Bucureşti, tot la juniori. Era prin 1954. În '74, am ieşit la pensie.

Cum se ştie, <> ăsta de bilete l-am avut în gară, era magazin cu de toate: cravate, tricouri, insigne, amintiri cu echipa Rapid, fulare, eşarfe. După revoluţie, am venit aici, sub stadion, cu Petra mea, am vândut bilete şi programe. Până într-o zi, când domnul Copos mi-a interzis să mai vin aici, că-s bătrân şi vrea să mă menajeze. Nu cumva să scrii că mai vin pe aici, că mă dă afară!" Ba risc, Nea Ioane!

Ultimul mohican

Ion Costea (centrul imaginii) este ultimul supravieţuitor al legendarului Rapid din anii 1935-1942. În acea perioada, alb-vişiniii au câştigat şapte Cupe ale României, dintre care şase consecutiv, performanţă încă neegalată. În 1940, a devenit prima echipa din România, calificată în finala unei cupe europene (Cupa Europei Centrale, finală nedisputată din cauza războiului). În 1942, Rapid a câştigat campionatul de război - organizat pe serii geografice şi încheiat cu meciuri eliminatorii, până la finală, competiţie denumită "Cupa Basarabiei". Suporterii rapidişti consideră şi acum această performanţă drept primul titlu din istoria clubului, înaintea celui recunoscut oficial, din 1967.

Intermezzo cu miliardari săraci

L-am întrebat pe nea Ion dacă a primit vreodată un ban de la Copos, sau de la Rapid. Gândindu-mă, ca şi alţii, că dl patron a dat la o licitaţie 10 mii de dolari pe tricoul lui Hagi. Care nu era din Giuleşti. S-a uitat în jur, apoi mi-a şoptit ca un ilegalist în luptă cu regimul bughezo-moşieresc: "Nu, niciodată! Mi-au dat Becali ăla mare, Tânţăreanu şi Florea de la Rocar — că i-ai pus tu - Ciuclea... Odată, de mult, când i-am cerut bani la un necaz - să-mi dea nu de la Rapid, ci de la el - dl. Copos mi-a spus scurt: N-AM! Să dea Domnul chiar să n-ai, am spus în gândul meu! Şi am plecat. De atunci nu-i mai vorbesc".

Când CFR Bucureşti mi-a oferit 1.500 de lei pe lună, am crezut că e salariul pe un an. La Cluj, jucam pe un pachet de tutun...
Ion Costea