O romanca, rezidenta in Austria - arestata la Satu Mare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie acuzata ca a scos ilegal din Romania mai multi minori care nu aveau pasapoarte sau care nu erau trecuti pe pasaportul ei a fost arestata preventiv pentru cinci zile in baza unui mandat emis

O femeie acuzata ca a scos ilegal din Romania mai multi minori care nu aveau pasapoarte sau care nu erau trecuti pe pasaportul ei a fost arestata preventiv pentru cinci zile in baza unui mandat emis de procurorii satmareni. Politistii de frontiera au fost alertati dupa ce patru minori din Tara Oasului s-au intors in Romania, prin vama Petea, fara a avea pasapoarte. Dupa efectuarea cercetarilor, politistii au stabilit ca cei patru minori fusesera scosi din tara, pe rand, de o femeie de 34 de ani, rezidenta in Austria, in pasaportul careia figura fiul ei, care primise viza de intrare in tara respectiva. Potrivit inspectorului principal Gabriel Simionescu, de la Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Satu Mare, femeia ii scotea din tara pe copiii unor oseni plecati in strainatate, la solicitarea acestora. De fiecare data, femeia trecea granita la ore tarzii - cand copilul dormea - si pretindea sa este fiul sau, care figura pe pasaportul ei. "Pe parcursul ultimului an - a declarat inspectorul Simionescu -, am fost confruntati cu diferite situatii in care minori de cetatenie romana s-au prezentat la intrarea in tara cu titluri de calatorie eliberate de Ambasada Romaniei din Franta. La controlul documentelor de calatorie s-a constatat ca respectivii minori nu au avut niciodata pasaport si ca nici nu au fost mentionati in pasapoartele parintilor lor, fapt ce a condus la concluzia ca au trecut ilegal frontiera". Anchetatorii care cerceteaza acest caz nu exclud posibilitatea ca, in timpul anchetei, sa apara si alte cazuri similare, pe masura ce minorii scosi ilegal din tara se vor reintoarce in Romania. Femeia, al carei nume nu a fost dat publicitatii, este cercetata in stare de arest preventiv.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite