O istorie a PSD scrisă de lideri

Sebastian Lăzăroiu sociologTrei lideri importanţi reprezintă astăzi electoratul Partidul Social-Democrat din România: Ion Iliescu, Mircea Geoană şi Adrian Năstase. Aşa cum arată sondajele,

Sebastian Lăzăroiu
sociolog
Trei lideri importanţi reprezintă astăzi electoratul Partidul Social-Democrat din România: Ion Iliescu, Mircea Geoană şi Adrian Năstase. Aşa cum arată sondajele, cei trei lasă urme adânci în conştiinţa celor care ar intenţiona să voteze acest partid dacă duminică ar fi alegeri parlamentare. Toţi trei se bucură de notorietate mare, dar o popularitate diferenţiată. Congresul de anul trecut a dat câte un loc fiecăruia. Geoană a devenit preşedinte, Năstase - preşedinte executiv, un fel de umbră a primului (competitor din umbră şi şef al cabinetului din umbră), iar Ion Iliescu - un simplu membru, pe care toţi îl respectă pentru ceea ce a fost, dar nu toţi pentru ceea ce este.
Mircea Geoană reprezintă viitorul acestui partid, simbolul modernizării instituţiilor sale, în vreme ce Ion Iliescu reprezintă trecutul postdecembrist al social-democraţilor. Mai greu de spus ce reprezintă Adrian Năstase pentru PSD. Spre deosebire de ceilalţi doi, Năstase face mai puţin priză cu masele. El a condus partidul în perioada în care acesta s-a aflat la guvernare. A fost o conducere în forţă, autoritară. Privind retrospectiv, Năstase a fost, mai mereu, în momente critice, un fel de copil-problemă al PSD. şi aproape întotdeauna problema lui Năstase a fost averea. Înainte de campania din 1996, Năstase avea o imagine publică la fel de negativă ca şi acum. Articolele din presa vremii considerau suspectă averea acestuia. În campania electorală din 1996, Iliescu a preferat să stea cât mai departe de partid. Era supărat pe liderii lui, dar nu era dispus să-i renege. şi-a adus lângă el "noua gardă" în care îşi pusese speranţele, sau cine ştie, poate o adusese doar pentru a creşte competiţia internă. Dar noua gardă l-a trădat destul de repede l-a începutul lui 1997. Ea însăşi s-a considerat trădată de Ion Iliescu, atunci când acesta l-a preferat pe Năstase alături de el şi nu pe reprezentatul suflului nou ? Teodor Meleşcanu.Năstase a fost un copil ascultător câtă vreme PSD s-a aflat în opoziţie. A înţeles repede că în opoziţie e nevoie de mesaje puternice care să capteze votul popular. Or, la acea vreme, doar Iliescu era capabil să transmită aceste mesaje. Iliescu era şi singurul capabil să strunească tendinţele centrifuge din partid. Năstase nu era pregătit să conducă, deşi talentele sale de lider erau incontestabile. De ce nu a renunţat Iliescu la Năstase în acea perioadă? De ce nu l-a aruncat din barcă înainte sau imediat după alegeri? Pentru că Năstase avea ceva ce el nu putea să ofere partidului: deschiderea în afara graniţelor. Pentru PSD era esenţial în acel moment să fie recunoscut internaţional de confraţii social-democraţi. În plus, Iliescu avea şi obsesia intelectualilor de stânga, pe care o are şi acum. El ştia că plecarea unuia ca Năstase ar fi fost mai dramatică pentru formaţiunea pe care o păstorea, decât plecarea unor semidocţi şcoliţi la academia partidului comunist. Nu se ştie câţi intelectuali a reuşit să atragă PSD prin menţinerea în prim plan a lui Năstase. Poate că nu au fost puţini. La alegerile din 2000, social-democraţii au obţinut destul de multe voturi în marile oraşe, din categoriile bugetarilor, dar totul pe un fond de frustrare extremă. Odată ajuns la guvernare, Năstase s-a înconjurat de o categorie de intelectuali de calitate. Unii dintre ei veneau surprinzător din zona valorilor de centru-dreapta, atraşi ca de un magnet. Dar nu ştim clar care a fost magnetul. Puterea sau persoana liderului PSD şi premierului de atunci? Din funcţia de premier, Năstase şi-a consolidat uşor autoritatea în partid. A închis timp de patru ani ochii faţă de abuzurile feudalilor locali, a pactizat cu birocraţia, pe care lăsat-o să se desfăşoare în voie în schimbul reformelor instituţionale, a monopolizat periculos spaţiul mediatic. În 2004, Năstase a devenit din nou copilul-problemă. Deşi se confrunta cu o opoziţie internă slabă, scaunul fostului premier a fost puternic zgâlţâit de instituţiile internaţionale. şi de Ion Iliescu. Acesta din urmă era profund îngrijorat de direcţia în care o luase partidul. Pe de altă parte, nu putea să-l sacrifice pe Năstase. Pentru că, acum, acesta controla PSD şi, cum urma schimbul de ştafetă, depindea în bună măsură de bunăvoinţa copilului său de suflet. Pactul dintre Iliescu şi Năstase a fost dat peste cap de evoluţiile ulterioare. PSD a pierdut puterea. În plus, filialele (feudele) locale au căpătat o mare autonomie şi s-au văzut capabile să negocieze asupra controlului partidului. Iliescu a fost pedepsit pentru că a împins partidul în opoziţie, Năstase pentru că a creat condiţiile electorale pentru gestul lui Iliescu. şi aşa a ajuns Mircea Geoană preşedinte.Dar congresul nu a făcut decât să deschidă o cutie a nemulţumirilor şi divergenţelor. Congresul a ridicat capacul de pe oală. şi toată lumea a putut vedea limpede cele trei curente ? "bogat şi cinstit" (Geoană), "sărac şi cinstit" (Iliescu), "bogat şi necinstit" (Năstase). Cum eticheta de corupţie nu a dispărut după alegerile din 2004, necinstea fost sancţionată îndată ce s-a ivit ocazia. Pentru că România nu mai e ţara săracă de altădată, probabil că următoarea ocazie va fi folosită pentru descotorosirea de Iliescu. Dar cei bogaţi şi cinstiţi au destulă autoritate să conducă partidul înainte? şi dacă printre ei se mai strecoară şi unii necinstiţi?