O femeie a folosit laptele matern drept „armă” albă şi a jefuit o farmacie
0
Poliţia din Darmstadt, Germania, este pe urmele unei femei care a jefuit o farmacie „împuşcând” angajaţii cu lapte matern.
Reprezentanţii poliţiei au declarat că femeia avea, potrivit angajaţilor farmaciei, o constituţie masivă şi păr lung şi negru prins în coadă. Aceasta vorbea o limbă străină şi a distras farmaciştii împroşcându-i cu lapte matern, timp în care a furat banii din casa de marcat.
„Stropitoarea”, cum a fost numită femeia de poliţia locală, a cumpărat, scrie publicaţia britanică „Daily Mail”, o pompă de sân în valore de 20 de euro de la o farmacie din Darmstadt. A întins farmacistului o bacnotă de 200 de euro şi, în timp ce acesta i-a întins restul, femeia şi-a rupt bluza, a scos sânul drept, folosind laptele împroşcat în faţa farmacistului drept „armă” albă, conform purtătorului de cuvânt al poliţiei, Ferdinand Derigs.
„S-a mutat apoi spre a doua casieriţă şi a «ochit-o» şi pe aceasta tot în faţă. Atât angajaţii, cât şi clienţii rămăseseră împietriţi”, povesteşte Derigs.
Femeia are între 35 şi 40 de ani şi a acţionat luni, înainte de ora 16.00. Angajaţii au descries cum „Stropitoarea” a apăsat pe sânul drept şi i-a împroşcat cu lapte matern, spunând că, după incredibilul „atac”, aceasta părea confuză. Aceştia au descoperit că lipsesc 100 de euro din casa de marcat abia după ce femeia a fost dată afară din farmacie, cu sânii încă fluturându-i peste din bluza ruptă.
Citeşte şi:
VIDEO Doamne, mare ţi-e grădina! Cea mai penibilă tentativă de jaf din istorie
Cum a pus la cale o tânără din Beclean un jaf în casa socrului surorii sale