Numărul angajaţilor a ajuns la peste 6.000.000 de persoane, depăşind pentru prima dată numărul pensionarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

România are, în total, 6.060.000 de angajaţi şi 5.137.162 de pensionari, fiind pentru prima dată, în ultimii trei ani, când numărul celor care lucrează cu contracte individuale de muncă îl depăşeşte pe cel al pensionarilor (5.137.162), a declarat pentru Agerpres, Liviu Pop, ministrul delegat pentru Dialog Social.

"Pentru prima dată, după mulţi ani, în România, numărul angajaţilor l-a depăşit pe cel al pensionarilor. Avem peste 6.060.000 de contracte individuale de muncă în plată, iar, în ultimii trei ani de zile, dacă e să comparăm aprilie 2012 cu august 2015, am putea spune că în Guvernul Ponta s-au creat 406.000 de noi contracte individuale de muncă. În contextul noului Cod Fiscal, anticipăm o creştere a numărului de angajaţi în următorii ani. De altfel, dacă ne uităm la situaţia contractelor individuale de muncă din ultimii trei ani de zile, vom vedea că atunci când s-au luat două măsuri importante pentru economie, respectiv reducerea CAS cu 5% şi reducerea TVA la alimente, totul a dus la creşterea contractelor individuale de muncă atât pe perioadă determinată, cât şi nedeterminată", a spus Pop pentru Agerpres.

El a mai spus că în prezent, în România, sunt înregistraţi 5.137.162 de pensionari.

Din datele oficiale ale Inspecţiei Muncii, din luna mai 2012 şi până în prezent, numărul contractelor pe perioadă nedeterminată a crescut cu 180.000, iarcel al contractelor pentru perioadă determinată, cu 225.000. De asemenea, contractele cu normă întreagă sunt mai multe cu 200.000 şi cele cu normă parţială, cu 204.000.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite