Muncitorii cer actiunile APAPS-ului la Viromet
In calitatea mea de presedinte al FSLCP, am ales aceasta modalitate de a ma adresa dumneavoastra, deoarece o consider cea mai adecvata pentru situatia pe care doresc sa o expun. Este vorba, domnule
In calitatea mea de presedinte al FSLCP, am ales aceasta modalitate de a ma adresa dumneavoastra, deoarece o consider cea mai adecvata pentru situatia pe care doresc sa o expun. Este vorba, domnule prim-ministru, despre situatia SC VIROMET SA, din orasul Victoria, una dintre societatile comerciale importante si cu potential in industria chimica romaneasca. Aceasta societate este situata intr-o regiune a tarii mai izolata, constituind pentru locuitorii orasului Victoria singurul loc de munca si putandu-se afirma fara teama de a gresi ca intregul oras traieste doar ca urmare a existentei SC VIROMET SA. In acest context, mi se pare perfect indreptatit demersul facut de Asociatia PAS VIROMET, care doreste sa-i fie oferita sansa de a achizitiona pachetul de actiuni detinut de catre APAPS, considerand ca va avea posibilitatea de a mentine societatea comerciala la un standard necesar functionarii acesteia, fapt ce ar garanta existenta in continuare a unor locuri de munca pentru populatia din zona, evitandu-se astfel crearea unor crize sociale. Din pacate, demersul Asociatiei PAS, care este animata de intentii serioase, bazate pe calcule si surse realiste, nu este corect receptionat de catre APAPS, aceasta institutie preferand sa isi manifeste intentia de a vinde pachetul majoritar de actiuni firmei SC INTERAGRO SA Bucuresti. Fara a face un proces de intentie din acest lucru, nu pot sa nu remarc faptul ca INTERAGRO SA a mai detinut doua societati comerciale din industria chimica, si anume SC AZOCHIM SA din Piatra Neamt si SC SOFERT SA Bacau, ambele societati fiind la ora aceasta inchise si confruntandu-se cu grave probleme financiare. Este firesc in aceasta situatie sa imi pun intrebarea cum va reusi o societate care are probleme financiare reale sa mentina in activitate SC VIROMET SA Victoria, conservand in acelasi timp locurile de munca ale salariatilor din zona? Pornind de la aceasta intrebare al carei raspuns este pentru mine cel putin dificil de formulat, consideram, domnule prim-ministru, ca, la potentialul uman si solutiile financiare oferite de PAS Victoria, cea mai buna rezolvare din partea APAPS ar fi aceea de a vinde pachetul majoritar de actiuni acestui ofertant. S-ar demonstra in acest mod ca si muncitorii romani au spirit de initiativa, sunt buni gospodari si excelenti intreprinzatori atunci cand le este oferita sansa de a mentine in activitate o societate comerciala pe care tot ei au constituit-o! In speranta unui raspuns favorabil lucratorilor si lucratoarelor din VIROMET, va transmit, domnule prim-ministru, un sincer SUCCES in activitate! Achille Costin Dutu, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie























































