Mituri prăbuşite

Să-i fie ţărâna uşoară gloriei de hoţ a românului! Două întâmplări recente vor schimba, oarecum, unele percepţii comune, în ceea ce ne priveşte pe noi, românii. Şi mă refer

Să-i fie ţărâna uşoară gloriei de hoţ a românului!

Două întâmplări recente vor schimba, oarecum, unele percepţii comune, în ceea ce ne priveşte pe noi, românii. Şi mă refer la două evenimente petrecute săptămâna trecută, care s-au produs aproape simultan şi parcă puse de Pronie "cu mâna" pentru sufletul nostru, al românilor. Să luăm mai întâi cazul cu vizita lui George Bush până şi în Albania, la Tirana, dar nu şi în România, la Bucureşti. Cel cu ceasul prezidenţial. Noi avem o faimă străveche, nu recentă, de a fi un popor de hoţi. Nu era bancul acela vechi, conform căruia mama franceză îşi dezmiardă puiul cu "mon-chere", englezoaica, cu "mylord", iar românca, cu "hoţu' mamii"? Apoi, a venit mitul Dracula. Deci, după hoţi şi criminali, confirmat de execuţia barbară a lui Nicolae Ceauşescu şi de încă alte crime răzleţe prin lume, culminând, recent, cu cele două evenimente criminale care au cutremurat Italia. Ei bine, vizita şi incidentul preşedintelui american au fost o ploaie de vară, o mană cerească pentru faima noastră de borfaşi. Privind la nivelul lor, al hoţilor, românii au primit o lovitură de imagine cvasimortală de la colegii albanezi. Să furi, tu, ceasul preşedintelui Statelor Unite ale Americii, în plină zi, cu mii de martori e un record cu care, să recunoaştem, noi, românii, nu ne putem mândri. Albanezii, da! Astfel ni s-a topit una din statuile de glorie cu care unii se mândreau. Să-i fie ţărâna uşoară gloriei de hoţ a românului!

Al doilea mit căzut, întreţinut mai ales de PSD şi de liderul său, este cel al iubirii-de-sticlă-plină al preşedintelui Traian Băsescu. S-au spus atâtea vorbe, s-au emis ipoteze, vezi incidentele de la cârciuma prezidenţială când s-a zis că şeful statului s-a urcat afumat la volan şi încă alte întâmplări la fel de savuroase. Da, au fost presupuneri, supoziţii, deducţii logice, sau poate, pur şi simplu, calomnii. Da, dar pe lângă certitudinea ieşirii lui Sarkozy, la conferinţa de presă, după o şedinţă (de vodkă!?) cu Putin, ce să mai comentăm? Mie mi-au trebuit secunde în şir ca să înţeleg că ceea ce văd, schimonoselile de beţivan ale preşedintelui francez, este ceva real, nu e o glumă de pe net, nu e o făcătură. Ei bine, domnule preşedinte - vorbesc cu Sarkozy -, această întâmplare e ca marca pe scrisoare: greu se va mai despărţi de imaginea dumitale, fie ea oficială, particulară, sau în chiloţi, în piele goală. Priviţi la Băse al nostru, care, deşi bea, nu iese afumat la conferinţele de presă. Sau nu se vede.

Că de aceea ne mândrim cu dânsul.