Miron Cozma ii cere presedintelui Basescu sa revoce revocarea gratierii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

In cazul unui ipotetic raspuns favorabil, ar iesi din nou din puscarie toti ceilalti 45 de detinuti de pe decretul lui Iliescu

Avocatul Viorel Dumitrescu, senator peremist si aparator al lui Miron Cozma, a depus, ieri, la Palatul Cotroceni, o plangere impotriva ultimului act prezidential al lui Ion Iliescu - revocarea decretului prin care fostul sef al statului il scotea de la racoare pe liderul minerilor ciomagari. Prin aceasta jalba, Cozma ii cere presedintelui Traian Basescu sa anuleze revocarea gratierii, in temeiul noii Legi a contenciosului administrativ. "Potrivit actului normativ, intrat in vigoare pe 7 ianuarie a.c., orice persoana care se considera vatamata, printr-un act emis de o autoritate administrativa, intr-un drept al sau, poate cere anularea respectivului act. Or, lui Miron Cozma, prin faptul ca, mai intai a fost eliberat si apoi reincarcerat, i-a fost in mod clar vatamata libertatea personala", explica avocatul Dumitrescu intemeierea plangerii. Institutia prezidentiala are obligatia de a raspunde in termen de 30 de zile si, in caz de respingere a demersului lui Cozma, acesta poate ataca decizia la instanta de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucuresti. Un ipotetic raspuns favorabil din partea lui Traian Basescu ar insemna eliberarea din puscarii si a celorlalti 45 de condamnati gratiati prin decretul revocat al lui Iliescu, printre care se numara notorii vinovati pentru represiunea din decembrie '89, mafioti ori fosti functionari si magistrati corupti. Gratierea este, prin lege, un act discretionar al sefului statului, astfel incat Traian Basescu are libertatea completa de decizie in speta data. Potrivit purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu, lista gratiatilor lui Iliescu este studiata cu atentie la Cotroceni, existand posibilitatea ca presedintele sa-i scuteasca de executarea pedepselor pe cei vinovati de savarsirea unor infractiuni marunte si ale caror familii sunt lovite de saracie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite