Ministrul Sănătăţii: Ceea ce a lipsit foarte mult în ultimii doi ani a fost încrederea oamenilor în autorităţi, în profesioniştii din sistemul de sănătate
0Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră că ceea ce a lipsit în ultimii doi ani a fost încrederea, precizând că este vorba despre încrederea oamenilor în autorităţi, în profesioniştii din sistemul de sănătate şi a profesioniştilor în faptul că autorităţile îi sprijină şi le respectă activitatea.
Alexandru Rafila a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, susţinută la Spitalul pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, că după vizita de la Institutul Matei Balş va merge şi la Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa, ambele unităţi medicale fiind afectate de incendii anul trecut.
„Acum două săptămâni am fost la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matel Balş pentru a impulsiona dacă se poate redeschiderea acelui pavilion cu 100 de paturi în care pot fi trataţi pacienţi cu patologie infecţioasă şi de data aceasta pacienţi COVID cu grad mare de acoperire cu profesionişti desăvârşiţi în domeniul bolilor infecţioase. Săptămâna viitoare mă voi duce la Constanţa pentru că şi spitalul din Constanţa a fost victima unui incendiu nefericit şi trebuie şi acolo să redăm sistemului de sănătate o capacitate care este dublată de profesionişti foarte buni, să fim într-adevăr pregătiţi. Mie mi s-a părut foarte ciudat ca după un an la Institutul Matei Balş, după mai multe luni de la Constanţa lucrurile au rămas blocate a trebuit să facem acum în ultimele săptămâni eforturi ca activitatea acestor instituţii să se reia”, a transmis Rafila.
El a precizat că trebuie dat startul unei reconstrucţii a încrederii în societatea românească.
„Am putea să dăm startul unei reconstrucţii, reconstrucţia lanţului de încredere în societatea românească pentru că ceea ce a lipsit foarte mult în ultimii doi ani a fost încrederea, încrederea oamenilor în autorităţi, încrederea oamenilor câteodată în profesioniştii din sistemul de sănătate, încrederea profesioniştilor în autorităţi că le sprijină şi le respectă activitatea.
Cred că este momentul să încetăm cu polemicile, să fim solidari şi să avem încredere unii în ceilalţi, să putem să trecem peste acest val pandemic, cum va fi el, va fi dificil, va fi mai puţin dificil, nu are niciun fel de importanţă...are importanţă din punctul de vedere al consecinţelor, dar din punct de vedere al atitudinii trebuie să fie o atitudine pozitivă, constructivă şi suportivă din partea tuturor elementelor din societate, fie că ne referim la administraţie, autorităţi, zona politică, zona medicală şi bineînţeles mass-media”, a precizat ministrul Sănătăţii.