Ministrul Mediului: „Populația de urs brun e scăpată de sub control”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, vineri, că populaţia de urs brun din România este "scăpată de sub control", ajungând în prezent, potrivit studiilor de specialitate, la peste opt mii de exemplare.

Foto: Romsilva
Foto: Romsilva

"Avem, fără îndoială, conflicte între urs şi om din ce în ce mai multe. Avem, fără îndoială, o populaţie de urs brun scăpată de sub control, nu neapărat din punct de vedere numeric, deşi cifra pe care specialiştii care au elaborat un studiu foarte amplu au estimat-o, şi vorbim de peste opt mii de urşi în România, mult peste ceea ce poate să susţină habitatul natural de urs. Dincolo de toate chestiunile birocratice peste care am trecut referitoare la avizul Academiei Române pentru ordinul privind cotele de prevenţie şi de intervenţie în cazul speciei de urs brun, dincolo de modul complicat în care se aplică Ordonanţa 81 şi care dă posibilitatea primarilor sau reprezentanţilor administraţiilor publice locale să gestioneze populaţia de urs, suntem pe deplin conştienţi de pericolul zilnic pe care ursul îl generează", a declarat Mircea Fechet vineri, la Braşov, în cadrul conferinței regionale "Reciclăm în România”.

El a mai spus că, până la mijlocul anului 2023, numărul de apeluri la 112 s-a dublat faţă de anul trecut: ”Dacă anul trecut aveam în medie nouă apeluri pe zi, astăzi avem 18 astfel de apeluri. Asta nu poate decât să ne spună că problema ursului este una din ce în ce mai mare".

"Între siguranţa oamenilor şi orice altceva, bineînţeles că, în calitate de membru al Guvernului, nu pot decât să aleg siguranţa omului în primul rând. De altfel, orice directivă europeană, orice regulament şi orice legislaţie privind habitatele, privind ariile naturale protejate, pune omul şi siguranţa omului înainte de orice. Săptămâna viitoare sper să reuşim să trimitem la Monitorul Oficial ordinul privind cotele de prevenţie şi de intervenţie pentru populaţia de urs brun. Aşa cum a decis Academia Română, cifra propusă iniţial, de aproape 500 de exemplare, a fost redusă la 140 de exemplare cotă de prevenţie şi 80 de exemplare cotă de intervenţie. Voi ţine conte de acele observaţii, voi ţine cont şi de nenumăratele recomandări pe care le-am primit de la primarii din România", a mai spus Fechet.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite