Milionarii de la Dinamo vor avea teren modernizat pe banii statului | adevarul.ro

Milionarii de la Dinamo vor avea teren modernizat pe banii statului

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Valeria CupăDaniel Nazare

Modernizarea stadionului de fotbal Dinamo va fi făcută pe banii Ministerului Administraţiei şi Internelor, chiar dacă acolo va juca o echipă cu un buget de peste patru milioane de euro. Cu toate acestea, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, Marcel Popescu, spune că nu primeşte nici un ban de la MAI, în declaraţiile sale existând mai multe neconcordanţe faţă de poziţia oficială a ministerului.
"În anul 2006, pentru obiectivul de investiţii
Modernizare Stadion Central din Complexul Sportiv Dinamo Bucureşti
s-au alocat fonduri în valoare de trei milioane RON, din care s-a utilizat până în prezent un milion lei RON. În proiectul de buget pe anul 2007, pentru acelaşi obiectiv este prevăzută suma de două milioane de lei RON.
Aceste fonduri sunt necesare în vederea asigurării condiţiilor optime de desfăşurare a competiţiilor sportive şi în special a celor de atletism, în conformitate cu reglementările federaţiei internaţionale de specialitate", se arată în poziţia oficială a MAI.
Marcel Popescu: "Nu luăm bani de la Ministerul de Interne"
Preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, Marcel Popescu, susţine că investiţiile în modernizarea bazei sportive din şoseaua ştefan cel Mare au demarat în 2000, dar că stadionul va suferi abia în curând modificări majore. "Noi primim subvenţii de la buget, fiindcă suntem un club afiliat la Ministerul Sportului, iar din aceşti bani pe care îi primim modernizăm Parcul Sportiv. Vrem să organizăm pe stadion mai multe competiţii de atletism şi rugby şi de aceea suntem interesaţi de infrastructură", a confirmat Popescu ideea modernizării arenei. "Nu primim nici un ban de la Ministerul de Interne. Vom face această infrastructură din subvenţiile care revin lui CS Dinamo. Suma revenită este cam de 150-200 miliarde de lei vechi pe an, dar avem şi unele restanţe de luat pe care le aşteptăm curând. Avem promisiuni ferme că vom primi şi aceşti bani. Proiectul e gata, ne mai trebuie banii", a recunoscut generalul. Popescu susţine că echipa de fotbal închiriază stadionul de la CS Dinamo contra sumei de 3.000 de euro lunar. De asemenea, acesta spune că va lăsa echipa de fotbal să joace meciurile din Liga Campionilor pe arenă, iar în doi ani stadionul va deveni funcţional şi pentru alte sporturi. "Tot în incinta parcului se va construi un stadion nou pentru fotbal din investiţii private. Atunci, fotbalul se va separa de tot de celelalte ramuri sportive", a încheiat Marcel Popescu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite