Meteo: Vreme rece
0
Presiunea atmosferică este scăzută în nord-vestul continentului, din nordul Franţei până în nordul Peninsulei Scandinave, unde este extinsă depresiunea islandeză.
În zona Peninsulei Balcanice se menţin activi ciclonii mediteraneeni, în deplasare către est, peste Podişul Anatoliei şi centrul Mării Negre. În restul teritoriului, presiunea este în creştere. În zona ţării noastre, presiunea va creşte, frontul zilei de ieri se va deplasa uşor către est, iar circulaţia va fi nordică. Aşa că vremea va deveni rece, cu temperaturi maxime cuprinse între 4 şi 15 grade. Cerul va fi noros în sudul ţării, unde, mai ales ziua, local, va ploua. În celelalte zone, cerul va fi variabil, ceva mai noros în prima parte a zilei în Transilvania şi în Moldova, unde izolat va ploua. Trecător, în nord, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau de ninsoare.
Mâine
Vremea va fi în general frumoasă, dar rece. Cerul va fi variabil, mai mult senin, dar ceva mai noros în sudul şi în vestul ţării, unde, numai izolat, trecător, va ploua slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 12 grade. Dimineaţa, în zonele joase, vor fi condiţii de ceaţă.
Poimâine
Vremea se va menţine rece, dar în general frumoasă la deal şi la munte, cu ceaţă dimineaţa în zonele joase. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, iar cele minime de dimineaţă între -9 grade în depresiuni şi 5 grade în Dealurile de Vest şi pe litoral.























































