METEO Alertă de fenomene extreme. Furtuni puternice lovesc jumătate de ţară
0Vreme extremă în 21 de judeţe. Meteorologii au emis cod galben de furtuni, până joi dimineaţă, în mai multe zone din Maramureş, Transilvania, Banat, Crişana şi nordul Moldovei
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat miercuri, 25 mai, că vijeliile vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, ploi torenţiale şi grindină. 21 de judeţe din Maramureş, Transilvania, Banat, Crişana şi nordul Moldovei sunt vizate de alerta meteo.
Astfel, codul galben intră în vigoare miercuri, 25 mai, de la ora 12.00, până joi, la ora 8.00, în judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş.
"În intervalul menţionat în Maramureş, Transilvania, local la munte, iar îndeosebi spre seară şi noaptea şi în Banat, Crişana şi nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze cuprinse între 55 şi 70 km/h şi pe arii restrânse 90 km/h), averse torenţiale şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi valori între 15 şi 20 l/mp şi izolat 30 l/mp", a transmis ANM.
Cod galben de vijelii în 21 de judeţe FOTO meteoromania.ro
Astfel de fenomene vor fi, pe arii restrânse, în noaptea de miercuri spre joi (25/26 mai) şi în restul teritoriului, iar pe parcursul zilei de joi, 26 mai, acestea vor fi mai frecvente în regiunile sud-estice.
În zona municipiului Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi. Conform meteorologilor, cerul va fi variabil la senin, cu înnorări spre sfârşitul intervalului, când şi probabilitatea pentru descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi averse va fi în creştere. Temperatura maximă se va încadra între 27 şi 29 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 13 şi 16 grade Celsius.