Medicul Emilian Popovici anunţă când vom atinge vârful acestui val al pandemiei: „Cifrele vor fi fără precedent”
0Medicul Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie a spus, la Digi 24, că România va atinge vârful de val pandemic peste două săptămâni şi atunci se va şti exact cât de mare va fi creşterea. Cifrele vor fi fără precedent, a adăugat el.
„Dacă numărul bazal de reproducere este peste 1 înseamnă că epidemie este în creştere. Dacă este peste 1,1 sau mai mult de 1,1, situaţia poate deveni greu controlabilă. Aceste număr, la noi, e de 1,2 şi peste 1,2.
Mersul nu poate fi decât spre o creştere accelerată, ca să nu spun exponenţială care cu siguranţă va continua. Acestea sunt calculele pentru perioada de incubaţie pentru varianta Alfa, dar la Delta e mai scurtă. Este foarte posibil ca în loc de 1,2 sau uşor peste, acesta sa fie peste 1,3”, a transmis medicul.
Putem ajunge la cifre total nedorite
Emilian Popovici a declarat că nu vrea să dea un număr aproximativ de cazuri pe zi, dar cu siguranţă va fi unul fără precedent. El a spus că avem un nou set de măsuri şi că peste două săptămâni se va vedea cum au influenţat ele lucrurile.
„Este foarte posibil să ajungem la vârful de val peste două săptămâni, e greu de stimat cât de sus va fi, dar va fi sus.
Suntem pe creştere din iulie, putem concluziona că această creştere accelerată va continuă o eventuală temperare doar în legătură cu aceste restricţii şi cu modul în care oamenii le vor respectă. Măsurile pe hârtie nu influenţează situaţia, nu protejează. Este extrem de important că aceste măsuri să fie aplicate", a spus Popovici.