Masivul Căpăţânii, splendoarea stâncilor ciuruite

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După vreo patru ore de mers cu maşina de la Bucureşti, prin Râmnicu Vâlcea şi Horezu, ajungi la Polovragi, o comună aşezată la poalele masivului Căpăţânii. Cum pătrunzi în rezervaţia

După vreo patru ore de mers cu maşina de la Bucureşti, prin Râmnicu Vâlcea şi Horezu, ajungi la Polovragi, o comună aşezată la poalele masivului Căpăţânii. Cum pătrunzi în rezervaţia naturală Cheile Olteţului te loveşte, la propriu, splendoarea peisajului.
Pereţii de stâncă, care te împresoară din toate părţile, par nişte bucăţi enorme de brânză ciuruite, în timp ce, pe partea stângă, Olteţul curge lin, dar totuşi zgomotos. Ajungi la Peştera Polovragi, şi ai senzaţia ca drumul s-ar înfunda. Îţi trebuie doar puţină ambiţie pentru a-ţi satisface curiozitatea căci, dincolo de peşteră, peisajul se deschide, lăsând loc stâncilor şi vegetaţiei să coabiteze armonios. Nu degeaba regizorii români au ales aceste zone pentru filmarea mai multor pelicule. Iar cine a văzut "Drumul oaselor" sau "Nemuritorii" ştie că peisajele au făcut, pe alocuri, toţi banii! Nu departe d-aici sunt Cheile Sohodolului. Situate în apropierea localităţii Runcu, la circa 10 km de Târgu Jiu şI "desfăşurate" pe aproximativ alţi 10 km, Cheile Sohodolului îi oferă, din nou, turistului "pe tavă" un peisaj mirific, format dintr-o varietate de chei, doline, lapiezuri, peşteri şi avene. Granitul de Tismana, dar şi sutele de specii de plante, recunoscute ca făcând parte dintr-o rezervaţie floristică sunt doar câteva lucruri ce-i iau ochii şi-i duc călătorului mintea departe. Dar nu foarte departe, căci soarele deja mijeşte din spatele copacilor de la apus, semn că rucsacul trebuia dat jos din spate! şi mâine e o zi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite