Mai-marii MI sfideaza o sentinta a Justitiei
De aproape doi ani de zile, capii Ministerului de Interne sfideaza fara jena Justitia, refuzand sa paraseasca o vila din Predeal, in care s-au obisnuit sa-si petreaca week-end-urile. Vila - parter,
De aproape doi ani de zile, capii Ministerului de Interne sfideaza fara jena Justitia, refuzand sa paraseasca o vila din Predeal, in care s-au obisnuit sa-si petreaca week-end-urile. Vila - parter, etaj, mansarda - situata pe strada Caprioarei nr. 22 din Predeal, a apartinut unui veteran de razboi, Gheorghe Zapada, acum in varsta de 88 de ani, fiind nationalizata abuziv prin Decretul 92/1950. Dupa nationalizare, imobilul a fost trecut - fara insa ca acest lucru sa fie inscris in Registrul de Transcriptiuni - in administrarea operativa a MI-ului, care, ulterior, s-a mai instapanit ilegal si pe un teren alaturat, de 400 mp, apartinand tot lui Gheorghe Zapada, pe care a construit doua garaje. In octombrie 2000, fostul proprietar si-a redobandit vila, printr-o sentinta a Judecatoriei Predeal, ramasa definitiva, irevocabila si executorie prin neatacarea ei in vreun fel de catre parat, Statul Roman. Dupa cateva notificari de a i se restitui bunul, adresate in 2001 conducerii MI si ramase fara nici un raspuns, Gheorghe Zapada a renuntat sa se mai lupte de-a surda cu cei de la Interne si a vandut vila sotilor Doiu Virgil si Ioana, cetateni romani stabiliti in Canada. Care, printr-un contract de comodat, au pus apoi imobilul la dispozitia Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului, pentru a servi drept sediu al filialei acesteia din judetul Brasov. Cum nici noii proprietari si nici reprezentantii OADO n-au izbutit sa-i convinga pe mai-marii MI-ului sa paraseasca vila, s-a ajuns din nou la proces, de data aceasta de evacuare, litigiu aflat acum pe rolul Judecatoriei Brasov. Instanta care urmeaza sa se pronunte, de asemenea, si in procesul pe care Gheorghe Zapada l-a intentat MI-ului pentru redobandirea terenului de 400 mp luat cu japca, pentru garajele militienilor, fara nici un titlu de expropriere. La randul sau, decis sa pastreze terenul, MI-ul a dat in judecata Comisia de aplicare a Legii 18/1990, care "indraznise" sa restituie terenul proprietarului de drept! Cat despre sentinta judecatoreasca de restituire a vilei - in care sta scris, negru pe alb, ca aceasta trebuie lasata proprietarului "in deplina posesie si proprietate" - reprezentantul MI la termenul de saptamana trecuta al procesului de evacuare, comisarul-sef Iancu Dorobant, nu s-a sfiit sa o catalogheze drept "o eroare, pentru ca ministerul, care avea dreptul de administrare operativa, nu a fost chemat in judecata, cum ar fi trebuit, iar Primaria Predeal nu s-a prezentat la proces si nu a atacat apoi sentinta de retrocedare". Drept care "nici nu se pune problema" ca MI sa renunte la vila si terenul pe care le ocupa ilegal, "pana la solutionarea cauzelor aflate pe rolul instantelor de judecata", a adaugat comisarul-sef Dorobant. Refuzand insa sa explice - "nu e de competenta mea" - de ce conducerea MI isi permite sa sfideze o decizie a Justitiei, ramasa definitiva, irevocabila si executorie, cum aratam.





















































