Luptă crâncenă pentru preşedinţia Italiei

Romano Prodi, liderul partidelor de centru-stânga care au câştigat "la mustaţă" alegerile, a anunţat că pregăteşte lista miniştrilor viitorului său guvern astfel încât ea să fie gata

Romano Prodi, liderul partidelor de centru-stânga care au câştigat "la mustaţă" alegerile, a anunţat că pregăteşte lista miniştrilor viitorului său guvern astfel încât ea să fie gata dacă preşedintele ţării, Carlo Azeglio Ciampi, îl va chema la Palatul Quirinale spre a-l desemna oficial premier.
De altfel, ieri, în ziua în care premierul Silvio Berlusconi şi-a prezentat demisia, punând astfel capăt îndelungatei contestări a rezultatelor alegerilor, acelaşi Prodi spunea că lista cabinetului său va fi gata la 4 sau 5 mai. La Roma se crede că, imediat după plecarea lui "Il Cavaliere", şeful statului se va consulta formal cu şefii grupurilor parlamentare din Senat şi Cameră, după care, azi ori mâine, va nominaliza premierul. În noile condiţii, odată ce stânga şi-a văzut aleşi reprezentanţii ca preşedinţi ai Camerei şi Senatului, lupta politică se va deplasa spre desemnarea noului preşedinte al ţării. Mandatul lui Ciampi expiră la 18 mai, iar acesta a declarat că nu va candida. În atare condiţii, după trei lungi săptămâni de agitaţie şi de contestaţii ale rezultatelor alegerilor, va urma o perioadă aproape identică, în care stânga lui Prodi se va contra cu dreapta lui Berlusconi în alegerea preşedintelui ţării, alegere care o face parlamentul. Ieri, "Il Giornale", ziarul familiei Berlusconi, a "deschis" focul asupra stângii, scriind că reprezentanţii ei "vor să ia totul". Mai concret, "stânga vrea să impună unul dintre candidaţii săi fără acordul dreptei". Numele acestuia este Massimo D'Alema, preşedintele DS, partidul democraţilor de stânga, ex-comunist şi principalul partid al coaliţiei lui Prodi. Cum se constată, miza este mare, întrucât şeful statului este personalitatea care, potrivit prevederilor Constituţiei, desemnează premierul. Dacă noul guvern pe care Prodi îl pregăteşte cade la un vot de încredere în Senat, unde majoritatea e de un vot, un şef de stat de stânga l-ar putea desemna pentru un nou mandat. În schimb, un preşedinte de dreapta ar putea considera necesare noi alegeri.