Liderii CNSLR-Frăţia au revenit la negocierile pe tema salariului minim pe economie
0
Liderii celor două confederaţii, care s-au retras vineri de la discuţiile Guvern - sindicate purtate la Ministerul Muncii, participă la întâlnirea de astăzi, în care se continuă discuţiile pe Legea unică a pensiilor, Legea salarizării unitare şi salariul minim pe economie.
La discuţiile de vineri au fost chemaţi câte doi reprezentanţi de la cele patru mari centrale sindicale - Carte Alfa, Blocul Naţional Sindical (BNS), CNSLR - Frăţia şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR). De la Alfa au venit patru persoane, ceea ce a stârnit nemulţumirea liderilor Frăţia şi CSDR, care i-au reproşat premierului Emil Boc faptul că permite acest lucru.
În acel moment, premierul a lovit cu palma în masă şi le-a cerut sindicaliştilor să lase orgoliile la o parte şi să înceapă discutarea temelor. Neputând suporta un asemenea afront, reprezentanţii Frăţia şi CSDR au părăsit negocierile.
Vineri, sindicaliştii au obţinut două modificări importante la Legea pensiilor: precizarea că punctul de pensie nu poate să fie mai mic de 40% din salariul mediu pe economie şi reducerea vârstei de pensionare în cazul femeilor cu mai mulţi copii. Astfel, mamele cu doi copii se vor putea retrage din activitate cu un an mai devreme, iar cele cu peste trei copii, cu doi ani înainte de vârsta normală de pensionare.
Astăzi, premierul Emil Boc şi liderii sindicali au ca principal subiect al discuţiilor creşterea salariului minim pe economie, de la 600 de lei, la 705 lei. Guvernanţii susţin că acest lucru lucru este posibil dacă se acceptă stagnarea celorlalte salarii, deoarece o creştere corespunzătoare a tuturor salariilor, cu acelaşi procent, ar însemna o majorare cu 17% a fondului de salarii, lucru pe care cele mai multe firme nu şi-l permit.























































