Lectura
0Jodi Picoult, o viaţă de rezervă Anna este sănătoasă, însă trăieşte viaţa unui om bolnav. Ea a suferit numeroase operaţii, transfuzii şi injecţii astfel încât sora ei, Kate, să
Jodi Picoult, o viaţă de rezervă
Anna este sănătoasă, însă trăieşte viaţa unui om bolnav. Ea a suferit numeroase operaţii, transfuzii şi injecţii astfel încât sora ei, Kate, să poată lupta cu leucemia care îi macină corpul. Anna a fost concepută pentru a fi donatoare de măduvă pentru Kate - un rol pe care nu l-a contestat... până acum. Romanul abordează un subiect dureros: este corect să faci orice pentru a salva viaţa unui copil, chiar dacă îi distrugi viaţa altuia?
Editura Rao 39,99 lei
Milorad Pavic, mantia de stele
Destinele a doisprezece îndrăgostiţi se întâlnesc peste veacuri în visele unei tinere, care traversează timpuri şi semne astrologice diferite în şase poveşti de iubire. În ghidul astrologic de ghicit al autorului sârb Pavic, cititorul este provocat să descopere trecerile dintr-un vis în altul, semnele ce se repetă, ca să găsească cea de-a şaptea poveste: căsătoria misterioasă a împăratului german Henric II şi a Cunigundei de Luxemburg.
Editura Humanitas Fiction 20 lei
Catherine Cusset, problema lui jane
Jane primeşte un pachet în care descoperă un manuscris de peste 360 de pagini despre propria viaţă, nesemnat. Autoarea Catherine Cusset propune o radiografie a raporturilor sociale şi afective din America zilelor noastre, un thriller psihologic scris într-un stil simplu şi alert care arată cum este să te priveşti prin ochii altcuiva. Romanul a primit în 2000 premiul literar al revistei "Elle" şi a fost nominalizat cu un an mai devreme la premiul Medicis.
Editura Leda 38 lei























































