La mulţi ani, România!

Sărbătorim un an de Europa, dar nu am demonstrat că suntem europeni. Acum 18 ani, am simţit sărbătorile altfel. În noaptea dintre 31 decembrie 1989 şi 1 ianuarie 1990, am trăit o

Sărbătorim un an de Europa, dar nu am demonstrat că suntem europeni.

Acum 18 ani, am simţit sărbătorile altfel. În noaptea dintre 31 decembrie 1989 şi 1 ianuarie 1990, am trăit o dublă bucurie: a sărbătorilor ca sărbători, dar şi a eliberării de nebunia lui Ceauşescu. Din 21 decembrie, după zile în şir petrecute printre gloanţele invizibililor terorişti, printre tancuri, trupe USLA şi manifestanţi, am simţit atunci, de Anul Nou, sentimentul descătuşării de o lume ce devenise foarte apăsătoare. Din nefericire pentru mine şi pentru toţi cei care ne strigasem libertatea pe străzile Bucureştiului, minunea n-a durat. Imediat după Revelionul libertăţii, FSN-ul ne-a confiscat şi bucuria, şi revoluţia noastră. România s-a rupt de atunci în două şi ruptă a rămas.

La fiecare sfârşit de an, cu alt nou Crăciun n-am făcut altceva decât să mai adaug un episod anual în serialul interminabil al luptei politice interne. Iliescu-Coposu, Roman-Iliescu, Iliescu-Constantinescu, Constantinescu-Radu Vasile, Ciorbea-Băsescu, Năstase-Iliescu, Năstase-Băsescu, Geoană-Iliescu, Băsescu-Tăriceanu. Niciodată nu ne-a lipsit cuplul conflictual de la vârful politicii care să dea semnalul războiului în ţară. Rezultatul?

De la primul palat al puterii şi până la ultimul funcţionar de primărie rurală, societatea s-a regrupat în funcţie de taberele născute din ura şi goana după ciolan în care s-au prins mai-marii naţiei. Astăzi, din acest punct de vedere, România nu e departe de cea a anilor '90. Doar actorii puterii s-au schimbat. Sărbătorim, iată, un an de România europeană, dar nu am demonstrat că suntem europeni. Încă nu ne-am vindecat de ură. Ea ne asigură "spectacolul", dar asta nu ne-ajută prea mult în lumea nouă în care am intrat. Când politica mare pune la lucru energiile naţiei în scopul conflictului - teme şi ţinte se vor găsi mereu - atunci produsul intern brut al acestei stări de spirit va arăta din ce în ce mai rău.

Totuşi, să nu-i blamăm la infinit pe liderii politici. Dacă leafa medie a crescut, dacă ne plimbăm liber prin lume, dacă ne-am câştigat dreptul la înjurătură, dacă suntem în UE este şi meritul clasei noastre politice mult hulite. Chiar dacă au făcut-o printre scandaluri şi afaceri, politicienii au tras totuşi căruţa României în direcţia bună. Lucrurile au evoluat doar atunci când aleşii noştri de prim-rang au văzut mai clar ce îi apropie decât ce îi desparte.

Când au pus între paranteze războiul şi au descoperit subiectul din care toată lumea are de câştigat. Nu mă aştept ca 2008 să fie anul în care conflictele să dispară. Dimpotrivă. Dar mi-aş dori tare mult ca oamenii în mâna cărora românii au pus destinele naţiei să privească mai cu atenţie la adevăratele mize politice. Vor descoperi că, în politică, există viaţă şi fără scandal. La mulţi ani, România!