La grădiniţă, lângă groapa de gunoi

>> Şaizeci de copii de la grădiniţa din Bobeşti, Ilfov, sunt condamnaţi să-şi trăiască cei mai frumoşi ani în umbra gunoaielor. Cobori nişte trepte mari din piatră, iar mâna ţi se

>> Şaizeci de copii de la grădiniţa din Bobeşti, Ilfov, sunt condamnaţi să-şi trăiască cei mai frumoşi ani în umbra gunoaielor.

Cobori nişte trepte mari din piatră, iar mâna ţi se strânge la atingerea balustradei. Privită de sus, grădiniţa pare şi mai mică decât e. Înăuntru e cald, iar gălăgia veselă îţi scoate din minte peisajul dezolant de-afară. Acolo unde, ca să se-amuze, un puştan din vecini mai trage c-o puşcă cu alice, să-i sperie pe copii.

Unde beţivii satului "poftesc" la toaleta micuţilor şi-i sparg lacătul, dacă-i încuiată. O să scape în curând de nebunia asta, i-a zis primarul educatoarei. O să meargă pe deal, într-o grădiniţă nouă. N-or să scape însă nici ea şi nici copiii de problema veche a localităţii de lângă groapa de gunoi: apa verde şi stătută din fântâni, aerul greu şi pământul îmbibat cu scursori.

Sunt copii şi sunt nevinovaţi. Şi respiră, mănâncă şi se joacă printre gunoaie. S-au născut aici şi sunt obligaţi să trăiască aici, în curţi pline de resturi adunate "de pe groapă". Părintele lu' cutare ce face? "Merge pe groapă." Şi-al lu' cutare?

"La fel, pe groapă." Vorbele astea sună aşa, ca o sentinţă. În satul ăsta, aflat în coasta Bucureştiului, copiii au însă şi-un adăpost. Grădiniţa aceea care pe dinafară arată ca şi satul trist şi cenuşiu, dar care ascunde într-însa minuni multe şi colorate. Patru ore pe zi, 60 de micuţi sunt feriţi de ce-i în jurul lor. Şi au aproape un om cu suflet mare, pe Victoriţa Tudorică, educatoarea care se luptă pentru ei.

Face proiecte, caută sponsori, adună hăinuţe şi botine, îi învaţă pe părinţi să-şi chivernisească banii, doar-doar s-or mai îndrepta lucrurile la Bobeşti, comuna Glina. Pentru că "aici lumea e tare săracă, 85% din locuitori sunt rromi. La grădiniţă, din 60 de copii înscrişi, numai opt sunt de români".

"Stătea gândacul pe-o crenguţă/Zum, zum, zum/Şi se-ncheia la cămăşuţă/Zum, zum, zum...". În zumzăiala generală, Costi e categoric: vrea să se facă poliţist, "fiindcă vreau să prind hoţii, să-i arestez!" Pare ciudată opţiunea asta într-un sat în care banii pentru pâinea de fiecare zi se strâng din incursiuni ilegale "pe groapă".

"Se duc şi scormonesc, adună metale feroase şi neferoase, ca să se-ntreţină. Să-şi asigure hrana. Şi ce hrană... Sunt destule familii care nu au fântână în curte şi până la urmă ce preparare a hranei, ce igienă poţi să faci cu o găleată de apă pe care o iei de la vecini?", se întreabă aşa, mai mult ca pentru sine, Victoriţa Tudorică.

Cât despre apă, nici nu ştie dacă are rost să mai vorbească. S-au zis atâtea, dar de făcut nu s-a făcut nimic. E convinsă că micuţii ei sunt mai bolnăvicioşi decât cei de vârsta lor dintr-un motiv anume. Cunoscut. Dar păstrat ca praful, sub covor.

"Fac viroze respiratorii cam de patru ori în timpul anului şcolar. Bănuiesc că din pricina mizeriei se întâmplă asta, sunt foarte multe gunoaie peste tot. Şi-acum sunt 14 copii bolnavi. Apa întregii comune e poluată cu nitriţi, cu nitraţi... La noi în grădiniţă apa e albicioasă, nu le dăm voie copiilor să bea, iar în vale e şi mai rău: în fântâni e apa verde, că acolo sunt şi nişte deversări de la fabrica de mezeluri. Au venit şi nişte ziarişti americani să întrebe cum e cu apa, dar oamenii s-au ferit să vorbească de teamă că se închide groapa sau că nu vor mai fi primiţi s-adune una-alta".

E lesne de-nţeles că, dacă stai cu un focar de infecţie în coasta casei, bine nu-ţi poate fi, dar parcă sătenii nu conştientizează pericolul: "Sunt unii care sustrag şi cabluri de pe groapă şi le dau foc în curte ca să se topească partea de plastic şi să rămână cuprul sau aluminiul. Fumul acela degajă dioxină, creşte riscul de cancer, iar ei stau lângă foc şi copiii, lângă ei".

Vocile vesele ale micuţilor acoperă şoapta educatoarei. Ca şi Costi, Petrică vrea să fie şi el tot poliţist când s-o face mare. Alexandru zice că o să cânte la microfon, iar Neluţu, pe care l-a încălţat educatoarea, că venea la grădiniţă în papuci, vrea să-i înveţe pe copii. Fetele, Andreea, Valentina, Maria, vor să fie doctoriţe. Cu excepţia Biancăi, care se vede "mireasă".

Sunt mici şi fericiţi acum preşcolarii din Bobeşti, dar dascălul le ştie soarta: "Pe fiecare serie, dacă merg unul-doi la liceu. O să facă şcoală până-n clasa a VIII-a şi-atât, iar fetele or să se căsătorească repede. În 35 de ani, am avut un singur părinte cu studii superioare şi foarte puţini cu liceu". Micuţii îşi fac planuri şi visează. Nu ştiu ce-i aşteaptă. Şi mă petrec la uşă c-un cântecel de iarnă: "Ninge, ninge, ninge-ncetişor.../Cade, cade câte-un fulguşor...".