La Giurgiu-Ruse se va trece și cu bacul

0
Publicat:

Guvernul a aprobat, joi, Acordul cu Republica Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno-bulgară a punctului internaţional de trecere a frontierei Giurgiu Ruse în regim de bac.

Traficul s-a intensificat foarte mult în punctul de frontieră Giurgiu-Ruse. Foto: Arhiva Adevărul
Traficul s-a intensificat foarte mult în punctul de frontieră Giurgiu-Ruse. Foto: Arhiva Adevărul

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind deschiderea la frontiera de stat româno-bulgară a punctului internaţional de trecere a frontierei Giurgiu Ruse în regim de bac a fost semnat la Bucureşti la 29 aprilie 2022.

Actul normativ prevede înfiinţarea unui nou punct de trecere a frontierei la Giurgiu-Ruse, pentru transportul de vehicule şi pasageri cu bacul, menţionează sursa citată.

Înfiinţarea unui nou punct de trecere a frontierei este justificată de intensificarea traficului pe la punctul de trecere a frontierei existent între Giurgiu şi Ruse, precum şi de creşterea duratei de aşteptare şi a blocajelor", precizează Guvernul.

Punctul de trecere a frontierei va fi deschis după ce cele două părţi vor asigura infrastructura adecvată, precum şi mijloacele tehnice şi materialele adecvate, echipamentul şi personal necesar, mai transmite Executivul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite