La 22 de ani, Adrian vrea sa uite moartea alba

Balaceanca - sectia de toxicomanie. Un gard verde, inalt, ii separa pe "nebuni" de "drogati". Adrian stie ca va purta aceasta eticheta mult timp de acum inainte. La 22 de ani, a pierdut deja mai bine

Balaceanca - sectia de toxicomanie. Un gard verde, inalt, ii separa pe "nebuni" de "drogati". Adrian stie ca va purta aceasta eticheta mult timp de acum inainte. La 22 de ani, a pierdut deja mai bine de un an din viata. Sta pe scaun, cu privirea in jos, si marturiseste: "Eu m-am inteles foarte bine cu parintii, aveam serviciu, aveam o prietena, eram un copil normal. Mama nu putea sa accepte ca copilul ei se drogheaza, nu vroia sa creada." Adrian este intr-adevar un tanar normal, inteligent si chiar mai matur decat altii de varsta lui. E palid, forte serios, zambeste rar si te surprinde printr-o intelepciune pe care nu putea sa o dobandeasca decat cu pretul unei mari suferinte. In cazul lui, suferinta a durat un an si jumatate si s-a numit heroina. Si-a pierdut serviciul, prietena si increderea in sine. Acum este internat la sectia de postcura a Spitalului Balaceanca. "In perioada cand m-am apucat, prietenii mei, pe care i-am avut de mic, au disparut unul cate unul, s-au mutat, au plecat in armata... Aveam o prietena, dar, cand nu eram impreuna cu ea, ma opream la diferite grupuri din cartierul unde stau, in Militari. Noaptea, cand veneam de la prietena mea, doi baieti dintr-un grup m-au rugat sa-i duc si pe ei cu masina pana intr-un loc. Eu stiam ca acolo se vand droguri, era chiar un magazin facut in scara blocului. A doua seara mi-au spus sa-i duc tot acolo si atunci am "tras" si eu. A treia seara m-am dus eu la ei. Nu erau niste ratati, ii stiam ca pe niste baieti buni, de familie buna, cu o situatie cat de cat buna, am zis ca nu sunt numai eu in situatia asta si ca o sa ne lasam pana la urma. Mai fusesem cativa ani de zile intr-un anturaj cu baieti care se drogau, am si incercat de cateva ori, dar nu am fost tentat sa ma apuc". Adrian este foarte lucid acum in privinta cauzelor dependentei sale: "M-am simtit oarecum protejat de grup. Dar singura vina a fost a mea, pana la urma. A fost probabil si un teribilism, ca la majoritatea. Eu am avut totusi noroc ca nu m-am drogat decat vreun an si jumatate. Cei mai multi au 3-4 ani, iar dupa primele luni e deja foarte rau. Cand eram drogat, eram linistit, puteam sa vorbesc cu prietena mea, ma intelegeam cu toata lumea, era starea "normala", credeam eu. Te gandesti ca totul o sa fie bine, te gandesti si ca trebuie sa te lasi. Unii fura, si eu am mai furat. La un moment dat nu mai conteaza, tot ce faci ti se pare normal ca sa scapi de acea stare. Se fura si drogurile altora, e o jungla din care n-ai cum sa scapi. La serviciu am renuntat, cu prietena mea s-a stricat relatia aproape de tot, acasa numai certuri, veneam numai la 3-4 dimineata, ziua dormeam, noaptea umblam." "Am mai incercat sa ma las si inainte", ne spune el. "La un moment dat simteam ca mi-era frica, mi-era din ce in ce mai rau. Am plecat la tara de doua ori. Acolo, cu niste pastile, am rezistat, mi se parea ca nu mai am nimic. Cum am plecat inapoi in Bucuresti, pe drum de-abia asteptam sa ajung sa iau din nou droguri. Din prima zi m-am reapucat. Dependenta psihica se vindeca intr-un timp foarte indelungat, poate chiar ani de zile. Pe multi ii dezarmeaza faptul ca au si cate 8-10 internari la Obregia. La un moment dat, te cuprinde disperarea, simti ca nu ai ce sa mai faci. Iti pierzi speranta cu totul, si asta e cel mai rau lucru. La Obregia e sinistru. Eu am stat 11 zile, desi perioada era de 3 saptamani. Acolo insa se vand droguri in continuare. De aceea, cand mama a venit si a aflat ca majoritatea au iesit pozitiv la testul de heroina, chiar daca eu nu eram printre ei, m-a luat acasa. Acum, Adrian sta dupa gardul cel verde care imparte lumea in "drogati" si "nebuni". Cu toate astea, pentru el si pentru ceilalti pacienti internati la sectia de postcura, faptul ca au ajuns aici reprezinta un noroc. Aici invata din nou sa traiasca liberi - liberi de drog. Medicul lui Adrian ne spune ca baiatul a venit intr-o stare deplorabila, aproape de autism. Acum a regasit bucuria de a trai placerea simpla a unui joc de fotbal cu prietenii. Foto: Codruta DRAGOESCU