Jocuri murdare

"Nu ne mai putem permite sa oferim oamenilor spectacolul jalnic al luptei pentru putere, al mizelor personale transformate in probleme de stat, al coruptiei, birocratiei si ineficientei(...). Puterea

"Nu ne mai putem permite sa oferim oamenilor spectacolul jalnic al luptei pentru putere, al mizelor personale transformate in probleme de stat, al coruptiei, birocratiei si ineficientei(...). Puterea corupe si ii supune pe cei care o exercita la tot felul de tentatii(...). Clientelismul, imbogatirea pe cai ilicite, numirea in functii publice pe criterii arbitrare, clientelare, nu au ce cauta in actiunea nici unuia din membrii PDSR." Acestea sunt cateva din cuvintele de bun ramas spuse de Ion Iliescu la despartirea de partidul care i-a oferit ultimul mandat la Cotroceni. "Moralitate, principialitate, simt al masurii, decenta si modestie" erau alte sugestii imperative facute de seful spiritual al partidului de guvernamant celor care ramaneau mai departe cu carnetul de membru in buzunar. La vremea respectiva, vorbele lui Ion Iliescu au sunat ciudat in sala in care tocmai se facea schimbul de generatii si se alegea un ambitios lider. Avertismentul sau este insa mai actual ca oricand, dovada ca Iliescu stia foarte bine ce lasa in urma sa. O parte din cunoasterea sa provine din faptul ca el insusi este unul din artizanii scheletului pe care sta astazi constructia pesedista. Or, exact aici apar acum primele fisuri. Scandalurile din ultima vreme, in care au fost implicati diversi lideri locali, au fost cu maiestrie musamalizate dupa descalecarile lui Adrian Nastase prin tara cu discursurile sale frumoase despre lupta anticoruptie, nevoia de limpezire a vietii interne de partid, despre idealuri si proiecte luminoase. Pe toate le-au sters ploile de vara, lasand in urma, in malul statut, vechile obiceiuri pedeseriste. Din el lipseste doar fotografia solidaritatii cu cine stie ce nou bivolar pesedist. Nimic nou sub soare s-ar putea spune privind spre cele mai recente scandaluri. Oprisan, un expert in matrapazlacuri locale, a avut ultimul cuvant, pentru Filipescu de la Ilfov, care a cerut spaga un vitel, a facut juraminte de castitate insusi "balaurul" Cozmanca, Rusu Banu, care s-a trezit vorbind, a demisionat, dar se pregateste sa revina, la insistentele organizatiei locale, iar Mischie, aflat in razboi cu fondurile Phare, este privit ca o trompeta ragusita care trimite din cand in cand sunete gajaite spre centru. Toate acestea completeaza un tablou al focarelor de conflict pesediste, conturat inca din primele luni ale mandatului. Semnalul de alarma este tras de aceasta data dintr-o alta perspectiva: aceea a blocajului complet al vietii democratice de partid. Oprisan, un fel de Botezatu de Vrancea, s-a luat la tranta cu statutul PSD si, mizand pe momentul de orbire pe care il manifesta periodic si din ce in ce mai des Nastase, a reusit sa convinga definitiv ca formatiunea de guvernamant se complace intr-o suficienta absoluta si poate face gesturi ce nu au nimic comun cu legea sa de functionare, fara a-i mai pasa de cineva sau de ceva. "Senatul suntem noi", spunea in urma cu cativa ani un presedinte de camera privind cu dispret la protestul opozitiei care parasea sala pentru ca nu se respecta procedurile. "Legea suntem noi", ar fi putut foarte bine sa-l parafrazeze cineva luni, dupa sedinta Delegatiei Permanente, intr-o incercare de a convinge de ce Constitutia unui partid este incalcata cu atata nonsalanta sub ochiul versat al unui profesor, doctor in drept. La starea de lucruri de acum s-a ajuns treptat, in cei doi ani de putere. Partidul s-a mutat la guvern, cu toate incercarile de a demonstra ca fiecare inceput de saptamana sta sub semnul trandafirilor. Mai intai au disparut vocile vicepresedintilor, desi Delegatia Permanenta s-a umflat ca broasca din poveste. Din cei doisprezece, nici unul nu apare pe firmament cu vreo declaratie politica. Cei mai multi sunt ministri si considera ca le este suficient, iar putinii ramasi in afara cabinetului nu vor sa mai iasa in fata, nesiguri pe reactia lui Nastase, si se preling, de fiecare data, pe langa zidurile din Kiseleff, ocolind cu teama ziaristii. Nastase, in schimb, a reusit sa se impuna ca detinator al vorbelor de partid si sa-si suprapuna tot mai mult chipul peste cel al unui dictator de trista amintire. La fel de atrofiate, precum limba vicepresedintilor, sunt si structurile interne de partid, la care ar fi trebuit sa se faca apel ori de cate ori era nevoie. Cine a auzit, de exemplu, de vreun control al Colegiului Central de Arbitraj, o instanta de disciplina a partidului? In schimb, toate controalele, cand este vorba de rezolvarea unor chestiuni de partid, sunt facute de diferitele structuri ale statului, aflate deocamdata la dispozitia PSD. Cine a auzit de sanctiuni aplicate de organizatiile judetene in alte cazuri decat cele venite de la centru? Acum se adauga istoria Oprisan, in care acesta se autosanctioneaza, intr-o maniera originala, iar presedintele partidului se multumeste sa spuna "bine ti-ai facut". Din acest punct de vedere se poate spune ca organizatia Vrancea l-a lasat in offsaid pe Nastase si l-a lucrat la meserie. Nastase nu are de ce sa se supere. In cei doi ani a mizat mult prea mult pe cartea imaginii. Toate micile focare de conflict au fost acoperite, pana cand au explodat in media, de fiecare data cu argumentul ca sunt implicati oameni care duc in spate partidul pe plan local. Nastase este vinovat ca s-a lasat atras in toate jocurile murdare de partid, pe care, desi le stie, s-a ferit sa le demaste.