Izbucnirea neașteptată a unui american pus să compare o stațiune de lux din Alpi cu Apusenii. „Mârlănia și țărănia, la ele acasă acolo”

0
Publicat:

Un turist american și-a petrecut sărbătorile în Apuseni, după ce în urmă cu doi ani a avut parte de un concediu în Alpii Austrieci. Comparația pe care a făcut-o acum e cel puțin surprinzătoare.

Pârtiile de la Mărișel sunt la mare căutare. FOTO Facebook / Marisel Ski Bike Resort
Pârtiile de la Mărișel sunt la mare căutare. FOTO Facebook / Marisel Ski Bike Resort

Daniel, un român cu cetățenie americană care trăiește în Washington și-a petrecut în 2002 câteva zile de concediu în Austria, la schi, și în România, la Sinaia. A revenit anul acesta în România, dar a ales de această dată Munții Apuseni, iar concluzia lui a fost una surprinzătoare

Daniel, care are dublă cetățenie (româno-americană), a povestit recent experiențele sale din vara anului 2023 din Tenerife și de la Mamaia. A surprins, iar mulți l-au acuzat atunci de subiectivism când a spus că s-a simțit mai bine pe litoralul românesc și că a avut și condiții mai bune acolo. Și tot el a relatat două experiențe mai vechi, de iarna trecută, din Austria și România.

În Austria, la Mayrhofen, a fost surprins neplăcut de faptul că turiștii britanici ajungeau de multe ori beți pe pârtie, iar gazdele nu luau nicio măsură, în timp ce la Sinaia a avut condiții bune.

Acum, Daniel a avut ocazia să-și petreacă sărbătorile în România, în Munții Apuseni. A fost în două locuri, la Mărișel, dar și la Băișoara, la cabana unor prieteni, iar la final a fost impresionat.

Aș minți dacă aș spune că pârtiile sunt mai bune ca în Austria. Nu, aș spune că nici nu se compară. Însă Munții Apuseni sunt ceva fenomenal, iar oamenii de acolo la fel. Eu așa ceva n-am mai văzut. Oamenii s-au purtat minunat ca noi și încep să nu mai înțeleg de ce se spune că în România avem servicii proaste și că nu știm să facem turism. Sau poate că am mai învățat ceva. Am stat în Apuseni inclusiv printre țărani, dar cred că acești oameni le pot da clasă austriecilor și poate și celor mai mulți turiști care merg acolo”, spune el.

O comparație surprinzătoare

Americano-românul spune că în Austria, la Mayrhofen, turiștii britanici mergeau beți pe pârtie, iar gazdele ridicau din umăr. Turiștii se împingeau, iar Daniel a văzut cu ochii lui un accident.

„Pot spune că mârlănia și nepăsarea pentru ceilalți era la ea acasă acolo, în Austria. În România cea mult hulită, la Băișoara, stătea frumos lumea la coadă, nimeni nu se îmbrâncea și nu am văzut bețivi pe pârtie. La fel și la Mărișel. Iar oamenii erau senzaționali. Atenți, aveau grijă să nu ne lipsească nimic și n-am auzit manele sau alte manifestări dubioase”, mai spune el.

Acum, el spune că și-a făcut deja planurile pentru viitoarele vacanțe. „Știu unde voi reveni iarna viitoare, însă până atunci aș vrea să văd Apusenii și vara și mă gândesc la Cetățile Ponorului, unde sunt niște peșteri nemaipomenite, de care auziseră și gazdele mele din Austria”, a încheiat el.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite