Ion Iliescu critica reactia guvernului in fata inundatiilor
"Au stabilit primele masuri, dar sunt pompieristice", spune seful statului
Presedintele Ion Iliescu s-a aratat, ieri, nemultumit de felul in care a gestionat guvernul perioada inundatiilor: "...au stabilit primele masuri, dar sunt masuri pompieristice, legate de fenomenul actual si pagube". Seful statului a spus insa ca guvernul nu poate face fata - cu o economie care "nu a recuperat nici macar nivelul potentialului economic al tarii din 1989" - unor calamitati naturale care pun in dificultate si tarile bogate ale Europei. Totusi, fara a numi ministerele in cauza, seful statului a enumerat cateva disfunctii care trimit la ministerele Mediului si Agriculturii: "Au aparut zone intregi de versanti despaduriti care au amplificat viiturile"; "Este o chestiune de disciplina profesionala a silvicultorilor: tratarea torentilor cu realizarea de lucrari, praguri vegetale, de piatra, microbaraje". Presedintele a precizat ca Ministerul Agriculturii trebuie sa se ocupe de localitatile fara alimentare cu apa, dar si de procesul de reinchegare a exploatatiilor agricole. Ion Iliescu a precizat ca intreruperea lucrarilor de combatere a eroziunii solului, ca si noul regim al proprietatii favorizeaza alunecarile de teren: "In noul regim de proprietate, au inceput oamenii sa are din deal in vale. Asta inseamna incurajarea, facilitarea procesului de spalare, de eroziune si de transportare de sol fertil, care s-a creat de-a lungul secolelor".





















































