Ion Călin: PSD îşi rezervă dreptul de a depune moţiune de cenzură
0Preşedintele PSD Dolj, deputatul Ion Călin, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că atâta timp cât Guvernul Tăriceanu II continuă să menţină în funcţii prefecţi şi
Preşedintele PSD Dolj, deputatul Ion Călin, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că atâta timp cât Guvernul Tăriceanu II continuă să menţină în funcţii prefecţi şi directori promovaţi şi susţinuţi de PD - ceea ce înseamnă că la guvernare continuă să se găsească Alianţa DA - PSD, partid de opoziţie, îşi rezervă dreptul de a depune moţiune de cenzură.
Potrivit lui Ion Călin, PSD a susţinut că a avut de ales între Guvernul Tăriceanu I, din care făceau parte şi miniştri PD, şi Guvernul Tăriceanu II.
"Atunci, am crezut că dacă iscoadele lui Traian Băsescu trimise în Guvern nu-i vor mai furniza acestuia diverse informaţii şi alte surse de scandal dintre cele două palate, toată această mizerie politică în care ne bălăcim va înceta. Nu a fost să fie aşa. De aceea, PSD se va detaşa de toată această mocirlă politică în care ne scăldăm din decembrie 2004 încoace şi va promova proiecte de legi pentru protecţie socială, ca partid social-democrat, menţinându-ne dreptul, ca partid de opoziţie, de a depune o moţiune de cenzură atunci când vom constata incapacitatea Guvernului Tăriceanu II de a gestiona treburile ţării", a precizat liderul PSD Dolj.























































