Iohannis: Răsturnarea prejudecăţilor faţă de egalitatea de gen se poate face numai prin educaţie
0Răsturnarea prejudecăţilor şi a atitudinii faţă de subiectul egalităţii de gen se poate realiza eficient doar prin educaţie, iar un rol important este jucat de promovarea unor astfel de politici care să descurajeze stereotipurile legate de gen, a transmis marţi, printr-un mesaj, Klaus Iohannis.
„Cred că o schimbare profundă trebuie să înceapă cu răsturnarea prejudecăţilor şi a atitudinii faţă de subiectul egalităţii de gen, iar acest lucru se poate realiza eficient numai prin educaţie, prin cultivarea unei alte mentalităţi încă de la vârste fragede. În acest context, un rol esenţial îl joacă promovarea acelor politici, care să descurajeze încă de timpuriu stereotipurile legate de gen", a transmis preşedintele într-un mesaj cititi de consiliera prezidenţială Iulia Huiu, la conferinţa "Prezenţa femeilor la nivel de conducere creşte performanţa companiilor", organizată de Professional Women’s Network România.
Klaus Iohannis a mai transmis că societatea trebuie să respingă orice formă de discriminare.
„Ca preşedinte al României, mi-am asumat un angajament pentru ca societatea noastră să ofere aceleaşi oportunităţi pentru femei şi bărbaţi şi să respingă orice formă de discriminare. În spiritul acestui angajament, m-am alăturat anul acesta campaniei "He for She", iniţiată de UN Women", potrivit mesajului transmis de Iohannis.
De asemenea, preşedintele şi-a exprimat opinia pe tema inegalităţii de gen şi a discriminării, potrivit căreia răspunsul la această problemă "nu depinde doar de o legislaţie adecvată şi adaptată, ci de fiecare dintre noi, de modul în care ne asumăm responsabilităţi."
Femeile nu sunt suficient de bine reprezentate în Parlament
Doar 14% dintre deputaţii români sunt femei, în timp ce în Marea Britanie sunt 23%, iar în Rwanda sunt 64%, a spus ambasadorul britanic, Paul Brummell, adăugând că cel mai îngrijorător este că nu există dovezi privind o mişcare care să ducă la îmbunătăţirea situaţiei.
„Dacă ne uităm la camera inferioară a Parlamentului, România are numai 14% femei, în timp ce în Marea Britanie suntem la 23%. În Rwanda, 64% dintre membrii camerei inferioare a Parlamentului sunt femei! Bine lucrat, Rwanda", a spus marţi amnasadorul Marii Britanii la Bucureşti, la conferinţa "Prezenţa femeilor la nivel de conducere creşte performanţa companiilor", organizată de Professional Women’s Network România.
Diplomatul britanic a mai spus că cel mai îngrijorător lucru în România, din acest punct de vedere, este că nu sunt prea multe dovezi că există o mişcare pozitivă, lucrurile fiind mai degrabă dominate de stagnare.
Paul Brummell a mai spus că situaţia din România este destul de complexă pe tema inegalităţii de gen şi a discriminării. "În unele arii, cum ar fi administrarea publică cred că cifrele sunt relativ mai bune decât în alte ţări din Europa, dar sunt destul de multe de făcut în continuare. În alte arii, România este destul de slab plasată, spre exemplu, femeile din Parlament", a delcarat diplomatul.
Ambasadorul a mai spus că Marea Britanie are o abordare "voluntară" a acestei probleme, în timp ce alte ţări au ales o strategie bazată pe cote. Diplomatul a subliniat că este foarte important modul în care femeile ajung în posturi de conducere în companii, nu doar atingerea unor obiective.
„Avem încă din 2011 o serie de rapoarte anuale concentrate pe situaţia femeilor în board-uri şi pe nivelul progresului pe care Marea Britanie îl face. În primul raport, din 2011, femeile reprezentau doar 12,5 la sută din board-urile celor mai mari 100 de companii din Marea Britanie. Până în 2014 procentul a ajuns la 22,8 la sută, iar potrivit ultimului raport care a ieşit cifra este de 26%. Ne-am stabilit o ţintă mai ambiţioasă pentru 2020, ca o treime din board-urile celor mai importante companii britanice să fie femei", a spus ambasadorul britanic.