Inca un traficant de Fortral arestat la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ancheta politistilor clujeni in dosarul "Fortral" a dus la arestarea, luni dupa-amiaza, a inca unei persoane. Tribunalul Cluj l-a arestat, pentru 29 de zile, pe Mihai Suciu (27 de ani), pentru fals in

Ancheta politistilor clujeni in dosarul "Fortral" a dus la arestarea, luni dupa-amiaza, a inca unei persoane. Tribunalul Cluj l-a arestat, pentru 29 de zile, pe Mihai Suciu (27 de ani), pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata si trafic de droguri. Acesta este acuzat ca a falsificat parafa unor medici de familie si a intocmit in fals 50 de retete pentru Fortral (medicament care contine morfina), cu ajutorul unui calculator si al unui scanner, apoi le-a ridicat din farmacii si le-a vandut. Precizam ca Suciu este recidivist, ispasind o pedeapsa cu inchisoarea pentru o fapta asemanatoare. Arestarea sa survine dupa ce, vineri, magistratii clujeni au eliberat un mandat si pe numele Magdalenei Zoltan (43 de ani, care are la activ o condamnare pentru furt), la domiciliul careia au fost descoperite 500 de fiole de Fortral cumparate in baza unor retete false, pe care femeia dorea sa le vanda unor persoane dependente de droguri. De retinut ca, daca in farmacii o astfel de fiola se vine cu 17.000 de lei, traficantii cer pe ea 150.000. In paralel cu politistii clujeni, cei din Oradea au depistat, saptamana trecuta, trei tineri toxicomani din Timis care au cumparat sute de fiole de Fortral cu ajutorul unor retete false. Surse din CJAS au declarat pentru Adevarul ca, din cauza inmultirii cazurilor de acest gen, se intentioneaza trecerea Fortralului intr-un regim special de desfacere, pe baza de autorizatie eliberata de Directiile de Sanatate Publica.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite