În republica zvonurilor

Vasile Dâncu

la bibliotecă o singură carte ca bibliografie: lucrarea lui J.N. Kapferer, plus vreo 3-4 studii americane, pe care le mai aveam eu. Mă intriga fascinaţia studenţilor pentru această temă marginală. Încercam să-i ghidonez spre teme cu adevărat fundamentale, dar dorinţa lor înspre a studia acest fenomen rămânea destul de mare.
Mai târziu, după ani buni de politică, am avut explicaţia pentru această tentaţie a tinerilor mei învăţăcei: de fapt societatea noastră este încă tributară unei mentalităţi pre-logice, cum ar spune un antropolog ca Levy Bruhl. Ocazia explicaţiei mi-a fost oferită de momentul în care Traian Băsescu l-a numit director la SRI pe George Maior, senator din opoziţie şi politica românească era să cadă leşinată în fotoliu, ca tanti Miţa. O numire firească în Europa sau SUA, un cutremur pentru România. De ce a fost o surpriză totală şi mai ales de ce, nici astăzi, după o săptămână, nu există analize relaxate şi explicaţii raţionale. De ce au fost atât de surprinşi politicienii, analiştii politicului şi ziariştii?
Cele mai mari erori de analiză provin din faptul că trăim într-o republică a zvonurilor. Zvonul este cea mai influentă media, produce informaţie de bază şi este fundamentul pentru toate scenariile de prospectare a viitorului politic. Informaţia oficială nu are nicio credibilitate, ca şi instituţiile noastre. Tot ce se declară în mod oficial este doar o informaţie pentru fraieri, de multe ori jurnaliştii nici măcar nu scriu sau nu înregistrează poziţiile de la conferinţele oficiale de presă. Zvonul este un canal paralel pentru cei care se consideră iniţiaţi, participanţi adevăraţi la procesul de luare a deciziilor serioase. Pe aceste canale circulă cel mai bine tot ceea ce este legat de cele două paradigme ce structurează credibilitatea acestui canal: teoriile conspiraţioniste şi cele ale complotului permanent.
Dar cel mai mare handicap al majorităţii politicienilor şi analiştilor, sau chiar al întregii societăţi nu este lipsa de imaginaţie pentru a intui viitorul. Handicapul majorităţii este că nu poate să-şi închipuie normalitatea. Trăind într-un univers populat de paranoici, de halucinaţiile unor nostalgici, de spaimele nevrotice ale hoţilor speriaţi de jafuri, am ajuns să nu mai recunoaştem normalitatea. Suntem un popor tot mai trist, care va ajunge să se bucure doar atunci când va simţi suferinţa sau va simţi că trăieşte doar atunci când va simţi durere.
Post Scriptum
În spumoasa republică a zvonurilor, adevărul umblă cu capul spart şi esenţa iese de foarte multe ori la suprafaţă, nebăgată în seamă. Adevărul este de multe ori neinteresant, plictisitor, nu are loc decât poate într-o notă de subsol, uitată undeva în josul paginii. Să procedăm, în consecinţă, cu o analiză simplă a evenimentului săptămânii trecute. Traian Băsescu, aflat în război mai vechi cu parlamentul, nu avea cum să treacă prin parlament propunerile sale decât dacă găsea un aliat din opoziţie şi atunci, evident, renunţă la unul din posturi. Trebuia să-l aleagă pe cel mai mare partid de opoziţie, din raţiuni de vot, nu pentru că ar avea vreo pasiune pentru acest partid. Face o propunere în forţă, folosindu-se de o idee avansată de PSD, care nici măcar portarul din Kisselef nu ar fi crezut că poate fi luată în calcul. Nu era nevoie de niciun fel de negocieri politice sau târguri, doar de o propunere de forţă, care are avantajul principal al surprizei. Propunerea prezenta mai multe avantaje: dacă PSD refuză, atunci îşi neaga propriul discurs privind instaurarea normalităţii. Singura ieşire pentru PSD ar fi fost negocierea unei amânări a răspunsului, pentru a trece decizia printr-un filtru de partid. Băsescu, probabil, nu ar fi fost de acord. Alegând un tânăr din Grupul celor de la Cluj, preşedintele deschide noi fronturi, îi dă de lucru partidului principal al opoziţiei. Validează deci un tânăr din aripa reformistă a PSD şi deschide un front de luptă în interiorul acestui partid, unde "vechii" poate vor încerca să dea o ultimă luptă împotriva reformei, acuzând Grupul de la Cluj şi pe Geoană de trădare şi neconsultarea BPN. Dacă ieşea învingătoare contrareforma, PSD se întorcea şi nu mai era un pericol pentru viitor. Momentul în care Maior nu ar fi votat de unii pesedişti ar da semnalul fragmentării partidului pe mai multe direcţii. Dacă va câştiga Geoană, atunci se poate presupune că, la nişte posibile negocieri postelectorale, preşedintele a făcut deja un pas spre a oferta, a oferit ceva cu aerul de gratuitate. Oricum, i-a reuşit efectul de scenă: a legat PSD la căruţa sa, pentru majoritatea analiştilor ciugulitori la teoria conspiraţiilor ascunse. Dar cel mai important lucru câştigat de preşedinte este imaginea de forţă pe care o dă, mai ales în negocierile cu liberalii; el nu se mai sprijină pe procentele firave ale PD, nu mai este singur împotriva tuturor. Cum toţi guguştiucii vor calcula PSD plus PD, Traian Băsescu va putea să dea imaginea unui portofoliu de peste 50%, astfel că sperietoarea cu alegerile anticipate poate prinde din nou viaţă, ocazie cu care ar putea muşca şi PSD momeala. Cel mai bun argument pentru a-i speria pe liberali este a li se arăta pisica PSD. Aţi văzut cum au uitat să-i mai dea afară pe Stolojan şi Stoica, la reuniunea de la Cluj? Cu un drum, Băsescu şi-a salvat şi prietenii troieni din PNL. Nici beneficiile de imagine externă, privind stabilitatea politică, nu sunt de neglijat, mai ales că dosariada a creat imaginea de ţară destabilizată total, cel mai bun semn fiind radicalizarea UDMR, iar preşedintele a început să resimtă mici probleme de relaţionare cu adversari europeni ai axei vizate de Băsescu.
Preşedintele a jucat, probabil, şah în zilele lungi când soarele bătea pe puntea vapoarelor pe care muncea. El joacă simplu, folosindu-se de incapacitatea noastră de a privi cu calm normalitatea. Joacă singur, nu are nevoie de parteneri. Nu are nevoie de mari strategi pentru a face acest sacrificiu de tură. A sacrificat un post din ceea ce nici măcar nu avea. A câştigat însă enorm din asta, inclusiv o societate politică degringolată total, uşor de condus cu zvonuri şi umbre pe pereţi.