Hayssam, apt pentru proces
0Comisia de expertiză medico-legală a stabilit că Omar Hayssam poate participa la procesul privind răpirea jurnaliştilor români la Bagdad, după ce a fost operat din cauza cancerului de colon.
Comisia de expertiză medico-legală a stabilit că Omar Hayssam poate participa la procesul privind răpirea jurnaliştilor români la Bagdad, după ce a fost operat din cauza cancerului de colon. Surse medico-legale au declarat că, potrivit raportului comun al Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Hayssam poate participa la procesul penal, tratamentul oncologic fiind asigurat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin internări periodice cu pază, într-o clinică cu profil oncologic, aparţinând Ministerului Sănătăţii.























































