Greva generala de o zi in invatamant
Cadrele didactice si personalul auxiliar din scoli si universitati isi intrerup astazi activitatea din cauza ca Executivul nu le-a solutionat revendicarile, se arata intr-un comunicat al Aliantei
Cadrele didactice si personalul auxiliar din scoli si universitati isi intrerup astazi activitatea din cauza ca Executivul nu le-a solutionat revendicarile, se arata intr-un comunicat al Aliantei Sindicatelor din Invatamant. Salariatii din Educatie solicita in continuare acordarea tichetelor de masa, stabilirea unui salariu de referinta unic in invatamant in valoare de 1,8 milioane de lei si blocarea ordonantei de urgenta care prevede reducerea indemnizatiei de rural pentru personalul didactic calificat din invatamantul preuniversitar. In urma negocierilor, singurul lucru obtinut de sindicalisti este majorarea cu 5% a salariilor pentru toti angajatii din invatamantul preuniversitar, care se adauga celor 8 procente acordate de la 1 ianuarie 2002. Masura ii nemultumeste pe cei care lucreaza in invatamantul superior, considerandu-se ca se dezbina categorii profesionale din aceeasi ramura de activitate. Dumitru Chilom, presedintele Federatiei Sindicatelor Independente din Invatamant "Spiru Haret", a declarat ca in unele institutii de invatamant elevii au fost anuntati sa nu vina la cursuri. Acei elevi care vor veni, totusi, la scoala, sunt supravegheati de catre dascali fara a se realiza vreo activitate didactica. Ministerul Educatiei considera inoportuna declansarea grevei si face apel la intelepciunea cadrelor didactice de a asigura desfasurarea normala a procesului educational. Dl. Dragos Florescu, director general in MEC, declara ca doar in 6 judete se poate declansa greva conform Legii conflictelor de munca.




















































