Giganţii energiei se vor umple de datorii
0Ministerul Economiei vrea să rezolve problema arieratelor din energie abia după restructurarea sistemului.Noile companii energetice rezultate în urma restructurării sectorului vor fi grevate de datoriile termocentralelor şi ale minelor de huilă.
Ministerul Economiei nu va mai aştepta rezultatele analizei derulate de cei de la Finanţe în privinţa modului în care pot fi şterse sau reeşalonate datoriile istorice ale Companiei Naţionale a Huilei şi ale Termoelectrica înainte de a le include în „parohia“ noilor giganţi energetici.
„Fiecare centrală şi societate vor veni în noile companii cu datoriile şi proiectele lor. Vom vedea mai târziu ce soluţii vor fi identificate pentru rezolvarea problemelor datoriilor istorice din energie“, au declarat, pentru „Adevărul“, oficiali din Ministerul Economiei.
O socoteală greşită
Potrivit acestora, noile companii trebuie înfiinţate cât mai repede, în timp ce analiza datoriilor istorice „este o problemă de lungă durată, care trebuie rezolvată în paralel cu dezvoltarea sectorului energetic“. Pe de altă parte, preşedintele Institutului de Resurse Energetice (IRE), Jean Constantinescu, susţine că Ministerul Economiei urmăreşte acoperirea acestor datorii din profiturile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.
„Aici este, însă, o socoteală greşită, pentru că şi aceste societăţi au probleme financiare, având în vedere criza, asociată cu scăderea consumului“, ne-a declarat Constantinescu. „Aceste tentative pot fi numite oricum, numai strategie nu“, a mai spus preşedintele IRE.
Ideea lui Constantinescu este similară cu cea enunţată de reprezentanţii Băncii Mondiale, care declarau, pentru „Adevărul“, în urmă cu o lună, că intenţia autorităţilor de a folosi profitul hidrocentralelor pentru rezolvarea problemelor din restul sectorului energetic va duce la un colaps total în sistem.
Romgaz, alături de electricitate
Una dintre cele două companii pe care ministerul doreşte să le înfiinţeze va fi formată din Nuclearelectrica, respectiv unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi restul hidrocentralelor.
Cealaltă companie va cupla hidrocentralele de la Porţile de Fier cu Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani, cu termocentralele Mintia şi Paroşeni şi cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), care funcţionează pe gaze, dar şi cu Romgaz.
Cele mai mari probleme vor veni veni din zona CNH, care are datorii totale de peste un miliard de euro şi se află în administrare specială, în timp ce termocentrala Paroşeni se află sub sechestru instituit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Autoritatea Naţională a Vămilor.
Zece variante pentru politicieni
O altă măsură cel puţin ciudată a fost prezentarea în faţa liderilor coaliţiei de la guvernare, în şedinţa de ieri, a zece variante de restructurare a sectorului. Pe de altă parte, oficialii ministeriali ne-au declarat că prezentările din şedinţa coaliţiei au fost de fapt toate variantele posibile pentru cuplarea centralelor în noile companii, în timp ce proiectul de strategie include o singură variantă.După acordul dat de coaliţie, proiectul strategiei va fi discutat în Consiliul Economic şi Social, apoi va intra în dezbatere publică.























































