Fosta consiliera a lui Musetescu, Roxana Bichel - avansata vicepresedinte al AVAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roxana Bichel se afla pe lista celor 102 salariati premiati de Musetescu cu zeci de milioane pentru ca au contribuit la "succesul privatizarii din Romania"

La o luna de la infiintarea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), numele celor patru vicepresedinti care ar trebui sa-l secundeze pe Mircea Ursache sunt tinute inca in mare taina. Lista cu propuneri, intocmita de presedintele AVAS, care cuprinde circa 12 nume, este tot la primul-ministru, Adrian Nastase - cel care va avea ultimul cuvant in aceasta chestiune. O numire insa este certa: fosta consiliera a lui Ovidiu Musetescu, Roxana Bichel, va fi avansata in functia de vicepresedinte al AVAS. Intrebat care au fost motivele care au determinat avansarea fostei consiliere a lui Musetescu, presedintele AVAS a precizat ca decizia sa nu are legatura cu "relatiile" Roxanei Bichel, ci cu profesionalismul acesteia: "De cand am venit la AVAS, sunt foarte multumit de modul in care lucrez cu doamna Bichel. Din acest motiv, am propus-o pe lista de vicepresedinti". Pe langa faptul ca a fost consiliera lui Ovidiu Musetescu, Roxana Bichel mai este cunoscuta si ca fiind fostul administrator (pana in 2001) al firmei Datis Consulting&Management, societate in care sotia primului-ministru, Dana Nastase, detine 95,95% din actiuni. De asemenea, Roxana Bichel figureaza pe lista celor 102 salariati premiati regeste de Ovidiu Musetescu, la desfiintarea APAPS, pentru ca ar fi contribuit la succesul privatizarii din Romania. Printre noii vicepresedinti ai AVAS s-ar putea afla si Victor Dumitriu, care a detinut aceeasi functie si la APAPS, si el fiind unul dintre beneficiarii primelor de zeci de milioane de lei oferite de Musetescu. Marele perdant este Popa Stan, cel care, desi a incasat cele trei salarii nete, nu se regaseste in noua schema a vicepresedintilor, dar caruia i s-ar putea oferi un post caldut de director. Surse guvernamentale ne-au declarat ca, astazi, vor fi date publicitatii numele celor patru vicepresedinti, care vor fi si instalati pe posturi. Tot in aceasta saptamana, va fi batuta in cuie si lista disponibilizatilor de la fosta APAPS, Guvernul aproband in ultima sedinta organigrama AVAS, care cuprinde 450 de posturi, fata de 606 cate sunt in prezent.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite